Lumini şi umbre în eliberarea lui Gilad Shalit

Cancelarul Angela Merkel s-a alăturat altor lideri occidentali, precum premierul britanic David Cameron şi preşedintele Franţei, Sarkozy, care au salutat eliberarea franco-israelianului Gilad Shalit. Punerea sa în libertate în schimbul unui număr de peste o mie de deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene, între care şi asasini condamnaţi la perpetuitate, a iscat ample şi contradictorii ecouri internaţionale.

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, a elogiat acordul dintre Israel şi organizaţia teroristă Hamas, considerând că ar promova pacea în regiune.

Tot marţi, oficialii turci s-au grăbit să lanseze şi ei informaţii potrivit cărora Ankara ar fi contribuit substanţial nu doar la eliberarea, ci şi la menţinerea în viaţă a lui Gilad Shalit.

Cert este că israelianul, care pare să fi suportat absolut năucitoarea experienţă a cinci ani de izolare în captivitate fără să-şi piardă minţile, în cumplita sa detenţie, e şi primul evreu retrocedat viu familiei şi naţiunii sale.

Până acum, statul evreu a pus în repetate rânduri în libertate zeci, sute şi mii de deţinuţi arabi, condamnaţi pentru terorism, fără să primească în schimb decât rămăşiţe pământeşti. De pildă pe ale piloţilor israelieni doborâţi de Hizbullah pe când avioanele statului evreu survolau sudul Libanului.

Raportul numeric, de peste o mie la unu al prizonierilor eliberaţi, documentează elocvent, fireşte, grija ieşită din comun a Israelului pentru cetăţenii şi militarii săi răpiţi.

Dar transgresarea principiilor sacrosancte potrivit cărora nu se tratează cu terorişti şi nu li se asigură impunitatea (prin punere în libertate) unor asasini care comit crime de război şi împotriva umanităţii ridică numeroase şi spinoase probleme. Sunt chestiuni deopotrivă politice, militare, psihologice şi, nu în ultimul rând, de drept internaţional.

Fiindcă, unii dintre teroriştii eliberaţi, care au vărsat nu doar sânge evreiesc, comiţând, în plus, delicte „de ordinul celor judecate de Tribunalul de la Nürnberg”, după cum reliefa un expert israelian, se văd acum sustraşi pedepsei, recompensaţi şi încurajaţi. Toate acestea pun în acut pericol fragila ţesătură a convieţuirii paşnice a naţiunilor civilizate.

Înţelegând bine caracterul extrem de problematic al schimbului efectuat, premierul israelian, Beniamin Netanyahu, a lansat un avertisment, afirmând că statul evreu nu-i va ierta pe deţinuţii eliberaţi, dacă revin la terorism.

Dar acestea nu sunt mult mai mult decât nişte pioase declaraţii de intenţii. Până una alta, realitatea concretă nu e de natură să-i liniştească nici pe israelieni, nici pe occidentali. Sute de mii de palestinieni din Gaza i-au primit triumfal pe cei eliberaţi din închisorile israeliene, ca şi cum ar fi eroi, iar nu indivizi care au asasinat civili lipsiţi de apărare, tineri evrei dansând, mame şi copii dormind. Încât euforia cetăţenilor din Gaza nu pare defel de bun augur.

Şi totuşi, acordul mediat de Germania şi de egipteni are şi părţi incontestabil bune. În chestiunea răpirii unui cetăţean israelian, pentru prima dată, ultimul cuvânt aparţine vieţii, iar nu morţii.

Apoi acordul ar putea institui ceva ce, la rigoare, seamănă cu un debut de cultură a negocierilor calme, într-o zonă în care fanatismul , atotputernic, n-a permis decenii la rând decât un asurzitor pseudo-dialog al armelor.

În acest context, oficialii turci, care-şi evidenţiază mândri aportul la eliberarea lui Gilad Shalit ,ar face bine să dea dovadă de oarecare circumspecţie, de rezervă şi prudenţă. Dacă guvernele islamiste de la Teheran şi, mai nou, de la Ankara, n-ar fi susţinut gruparea teroristă Hamas, această organizaţie islamistă n-ar fi supravieţuit, iar problema capturării lui Shalit nu s-ar fi pus.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder