1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Luptătorii germani anti-cancer cer lege federală anti-fumat

Lavinia Piţu28 martie 2008

In multe landuri din Germania fumatul este interzis in locatii publice inchise, inclusiv in baruri si restaurante. Multi se folosesc insa de exceptiile inca permise.

https://p.dw.com/p/DWWy
Campanie UE anti-fumatImagine: AP

Reprezentantii Centrului german pentru cercetare oncologica (DKFZ) sunt ingrijorati de aceasta situatie, sustinand introducerea urgenta a unei astfel de legi impotriva fumatului, la nivel federal. Cu detalii de la Berlin, Lavinia Pitu.

Multe localuri din Berlin sunt inca pline de fum, desi de la 1 ianuarie 2008, legea prevede contrariul. Un "ja" foarte lejer este de obicei raspunsul la intrebarea daca se poate fuma. Mai exista- inca rar, pentru ca abia in iulie se va incheia perioada de acomodare- si raspunsul "da, dar deja am primit reclamatie si trebuie sa platim amenda". Intre timp, se pot observa discutii si strambaturi din nas, atat din partea clientilor, cat si a proprietarilor, acestia din urma fiind serios alarmati ca isi vor pierde afacerea.

Toate acestea se intampla, pentru ca statul si-a descoperit un nou hobby: de a proteja sanatatea cetatenilor. Multi vor primi decizia cu bucurie: restaurante si baruri in care poti sa respiri aer curat. Dar altii sunt de parere ca aceasta idee, pe cat de ofensiva la libertatile individuale, pe atat de incorecta si lipsita de logica. Nu contesta nimeni ca "fumatul dauneaza grav sanatatii tale si a celor din jur", la fel cum nu contesta nimeni ca nici grupul fumatorilor si nici cel al nefumatorilor, nu trebuie sa se deranjeze reciproc. Si intelegerea in acest sens pare sa functioneze foarte bine, cel putin la locul de munca, unde esti obligat sa stai zilnic cel putin 8 ore. Dar sa fii obligat si in timpul liber sa traiesti dupa placul altora? In plus, localurile adresate in special nefumatorilor exista deja.

In Germania, asupra legilor privind functionarea restaurantelor se decide la nivelul landurilor. Fumatul interzis de la nivel federal, este insa justificat, in ciuda acestei suprapuneri, prin faptul ca decizia e legata de sanatatea populatiei si nu de administrarea localurilor. Prof. Dr. Otmar Wiestler, presedintele centrului amintit, DKFZ, spune ca in ciuda suprapunerii acestei eventuale legi cu libertatile individului, ea trebuie aplicata urgent:

"Se poate spune ca fumatul tine de libertatea personala. Si asa este, in spatiul privat. Exista si legi pe care fumatorii le pot folosi ca argumente. Avem intr-adevar conflicte intre libertatea individuala si interdictiile acestea din partea statului, care sunt insa absolut necesare si urgente, in scopul protejarii sanatatii cetatenilor. "

Un studiu recent arata ca o majoritate de 65% din cetatenii germani isi doreste localuri fara fum, iar pentru acest motiv, DKFZ promoveaza introducerea unei legi la nivel federal, care sa interzica fumatul in toate spatiile publice inchise, fara nici o exceptie.