Lupta egiptenilor pentru libertate continuă

Spre mirarea multora, în timpul protestelor din Piaţa Tahrir nu a fost incendiat mai nici un drapel israelian sau american. Iar faptul că tinerii egipteni s-au organizat cu ajutorul reţelelor sociale "vestice" precum Facebook sau Twitter, a sporit sentimentul că ei sunt exact ca noi, occidentalii.

Egiptul trece acum prin evenimente asemănătoare celor din Europa Centrală şi de Est de acum 20 de ani, când s-au prăbuşit regimurile comuniste.

Însă egiptenii nu sunt, totuşi, ca europenii. Aproximativ 20 la sută dintre ei trăiesc sub pragul sărăciei, 40 la sută nu ştiu să scrie sau să citească, iar jumătate din tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani nu au un loc de muncă. Creşterea explozivă a natalităţii în Egipt din ultimele decenii a făcut ca numărul celor din urmă să crească permanent, la fel şi potenţialul de nemulţumire a celor tineri. Plecarea lui Mubarak nu a schimbat cu nimic această situaţie dificilă în care se găseşte ţara.

Prin comparaţie, Europa, chiar şi Grecia, se bucură de o situaţie economică relativ stabilă faţă de cea a Egiptului.

Realitate diferită

Realitatea egipteană este însă diferită de cea din Europa occidentală şi din alt punct de vedere. Ideea unei societăţi aşezate pe temelii puternic religioase este, conform sondajelor, foarte plauzibilă în Egipt.

La fel şi posibilitatea revizuirii tratatului de pace cu Israelul vecin. Aceste două obiective s-ar putea afla pe agenda preşedinţiei şi guvernului egiptean dacă Frăţia Musulmană şi mişcările radicale islamiste vor câştiga alegerile parlamentare din 28 noiembrie.

Or, o atare alternativă nu cadrează defel cu interesele şi idealurile politicii europene.

Există însă o instanţă egipteană care ar putea împiedica "islamizarea" politicii interne şi externe a ţării. Actuala coducere militară de tranziţie încearcă prin diverse tertipuri să îşi conserve puterea şi în viitor. Şi nu doar puterea, ci şi interesele economice.

Pentru occidentali, ideea unui Egipt condus de armată ar putea fi seducătoare, însă, mare atenţie: stabilitatea pe care aceasta ar garanta-o ar fi asemănătoare celei din era Mubarak şi sortită, până la urmă, pieirii.

Evident că egiptenii de rând nu sunt de acord cu elaborarea unei noi constituţii sub controlul suprem al militarilor, deci al unor reprezentanţi nealeşi, care evită orice control democratic. Tocmai de aceea au acum loc, din nou, proteste populare masive în Cairo, Alexandria şi în alte oraşe importante.

Întrebări cu răspuns uitat

Situaţia este cu atât mai tensionată cu cât forţele de ordine, susţinute de militari, au recurs la violenţe pentru a-i reduce la tăcere pe protestatari. Egiptul ar putea fi marcat, curând, de o perioadă de haos.

Întrebarea centrală este în ce măsură această ţară are "voie" să devină o democraţie sau puterea militară actuală îşi va păstra autoritatea.

Europa trebuie să trateze această chestiune cu consecvenţă şi să suţină egiptenii în încercarea lor de a-şi decide singuri soarta, chiar şi dacă vor dori să aleagă mai multe partide care nu ne plac. În acelaşi timp însă, Europa trebuie să îşi asume responsabilităţi şi riscuri când vine vorba de Egipt.

Politica externă europeană are nevoie de un concept vizând abordarea noilor guverne cu accente islamiste din această regiune. Care sunt criteriile pe baza cărora catalogăm un guvern drept "radical" sau "moderat", în ce măsură este posibil un dialog cu acestea, ce pârghii de influenţă are Europa?

Acestea sunt întrebări importante care, cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Egipt, încă nu au un răspuns.

Autor: Rainer Sollich / Vlad Drăghicescu
Redactor: Petre M. Iancu