Lustraţia, paravan pentru învingătorii tranziţiei

Deputatul Cezar Preda, un vechi militant al Partidului Democrat, a minimalizat legea lustraţiei, arătînd că, după părerea sa, „lustrabilii au terminat ce aveau de furat şi acum au acceptat să devină lustraţi".

Este o formă simplificată a ideii că foştii securişti şi comunişti au reuşit în ultimii 20 de ani să acapareze puterea economică, arătîndu-se astăzi indiferenţi faţă de poziţiile de vizibilitate publică. Sau, altfel spus, că legea lustraţiei este un paravan pentru învingătorii tranziţiei. Cezar Preda a exprimat o idee larg împărtăşit în România de astăzi şi care poate fi doar completată. Adesea, foştii comunişti şi securişti au cucerit şi poziţii de forţă simbolică, ocupînd catedre universitare, care nici măcar nu sînt lustrabile, deşi sînt de o sută de ori mai influente (şi potenţial mai nocive) decît demnităţile politice.

Celălalt Preda, deputatul de la Strasbourg şi Bruxelles, a fost mult mai laconic, dar poate la fel de muşcător: „majoritatea parlamentară, a scris Cristian Preda pe blogul său, se pregăteşte să adopte o lege a lustraţiei care va interzice participarea politică unui fost demnitar comunist, după ce acesta a fost ales în mod liber de trei ori preşedinte".

Alţi militanţi ai PDL, mai precauţi sau poate constrînşi de propriile opţiuni din trecut, admiteau doar că noua lege nu are nici o eficacitate practică, fiind doar „o victorie a principiului". Atîta doar că e un principiu gol cîtă vreme nu are nici o ancoră în real şi, de aceea, doar o falsă victorie.

Subiectul acesta nu este însă lipsit de interes, căci arată cît de mult a mers politica oficială pe o pistă a ideologicului pur, desprins de realitate. Croindu-şi un fals portret de convertit anticomunist, preşedintele Traian Băsescu a multiplicat piesele de butaforie din jurul său, pînă cînd logica aceasta teatrală l-a obligat să ducă legea lustraţiei pînă la capăt. Dar el nu este singur. Legea lustraţiei îi serveşte nu atît lui, care are şi alte resurse de credibilitate publică, cît unui aparat parapolitic care se legitimează prin discursul anticomunist devenit o distincţie onorifică şi, în cel mai bun caz, o simplă profesie.

Pericolul este ca anticomunismul real, al acelora care au rezistat punîndu-se personal în pericol, să se confunde tot mai mult cu un anticomunism retoric, al simpozioanelor şi gesturilor solemne, girate de la cel mai înalt nivel.

Autor:Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder