1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

München: Germania - gata să-şi asume responsabilităţi de securitate sporite

4 februarie 2012

Conferinţa de Securitate de la München a debutat cu dezbateri despre rolul Germaniei în Europa şi în lume şi cu analizarea relaţiilor transatlantice şi a celor dintre NATO şi Rusia.

https://p.dw.com/p/13x3P
Sala de dezbateri de la Conferinţa de Securitate de la MünchenImagine: dapd

Europa este şi va rămâne cel mai important aliat al Americii - acesta a fost mesajul transmis sâmbătă în capitala Bavariei de secretarul de stat american Hillary Clinton. Ea a adăugat că relaţiile transatlantice sunt mai strânse ca oricând.

Aceste clarificări au fost necesare pe fondul temerilor UE că SUA vor neglija acest continent, după anunţata schimbare a strategiei de securitate, cu orientarea mai mare spre Asia şi retragerea a 7000 din soldaţii americani staţionaţi în Europa.

"Oriunde în lume întreprindem eforturi de împiedicare a răspândirii armelor nucleare, de combatere a bolilor sau de sprijinire a tranziţiilor spre democraţie, lucrăm împreună cu prietenii noştri din Europa. Comunitatea transatlantică nu a fost de altfel nicicând atât de strâns unită în încercarea de a face faţă provocărilor unei lumi complexe, periculoase şi mereu în schimbare", a punctat şefa diplomaţiei de la Washington.

Afirmaţiile doamnei Clinton au fost întărite de secretarul american al apărării, Leon Panetta, care a dat asigurări că amprenta militară americană va rămâne mai mare în Europa decât în orice alte regiuni ale lumii. Şeful Pentagonului a vorbit despre un parteneriat strategic de durată cu Europa, aliatul cel mai apreciat al Washingtonului pe toate nivelurile: politic, diplomatic şi militar.

München Sicherheitskonferenz 2012
Hillary Clinton, în timpul discursului din capitala BavarieiImagine: picture-alliance/dpa

"Ne vom spori prezenţa în regiunea Asia-Pacific şi în Orientul Mijlociu, unde credem că se află cele mai mari provocări şi oportunităţi ale secolului al 21-lea", a declarat Panetta. El a adăugat însă că SUA îşi vor menţine o prezenţă militară robustă în Europa şi în alte părţi ale lumii, consolidând actualele alianţe şi utilizând un sistem de rotaţie a trupelor, pentru a facilita desfăşurări de forţe şi în zone precum America Latină sau Africa.

Rolul Germaniei în lume

Un alt subiect discutat a fost rolul Germaniei în Europa şi în lume. O temă despre care politicienii germani nu vorbesc tocmai cu plăcere. Ca principală putere economică, Germania conduce Uniunea în această perioadă marcată de criza financiară.

Mulţi ar dori ca Berlinul să nu mai ezite să-şi asume responsabilităţi mai mari. Printre aceştia, directorul Băncii Mondiale, americanul Robert Zoellick:

"2012 ar putea fi anul în care Germania preia frâiele în Europa. Sau - ceea ce nu se prea spune - ar putea fi anul în care Germania se împiedică."

Aşteptări mari, dar Republica Federală ar fi pregătită să facă pasul înainte, potrivit ministrului federal al apărării, Thomas de Maiziere. El a enumerat misiunile internaţionale la care armata germană participă deja cu succes:

München Sicherheitskonferenz 2012 de Maiziere
Ministrul german al apărării Thomas de Maiziere (dreapta), de vorbă cu un general germanImagine: dapd

"Sunt implicaţi activ şi pe termen lung în operaţiunea Atalanta, în Kosovo alături de KFOR avem un rol de conducere recunoscut. Nu este cazul să ne minimalizăm meritele".

De Maiziere exclude însă un rol de lider militar european pentru Germania, o poziţie reiterată de ministrul de externe, Guido Westerwelle. Acesta recomandă şi în cazul dosarului iranian soluţiile diplomatice şi evitarea escaladării tensiunilor:

"Noi vrem ca Iranul să renunţe la opţiunea înarmării nucleare. În acest scop am introdus sancţiunile la adresa Teheranului. Cu cât mai multe state ni se alătură, cu atât mai repede ele vor da rezultat."

Conferinţa de la München continuă astăzi şi mâine, cu discuţii precum sporirea importanţei Asiei în lume şi securitatea cibernetică.

dpa, reuters, afp, os
Redactor: Robert Schwartz