1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Macedonia în drum spre Uniunea Europeană

Zoran Jordanovski / Rodica Binder6 iulie 2006

Alegerile parlamentare din Macedonia s-au soldat cu o schimbare de guvern. Alianţa de centru - dreapta condusă de Nicola Gruevski a ieşit învingătoare după numărarea a peste 60% din voturile exprimate ceea ce l-a determinat pe premierul social-democrat Vlado Bukovski să-şi recunoască deja înfrîngerea .

https://p.dw.com/p/B1MG
Nikola Gruevski, învingător la scrutinul din Macedonia
Nikola Gruevski, învingător la scrutinul din MacedoniaImagine: AP

Victoria formaţiunii de centru - dreapta a fost anticipată de ultimele sondaje de opinie cu deosebirea că scorul obţinut de membrii alianţei condusă de Nikola Gruevski a depăşit prognozele .

Deşi Gruevski este candidatul principal al alianţei de centru - dreapta la funcţia de premier, mandatele obţinute de formaţia sa nu sunt suficiente pentru a-i asigura majoritatea parlamentară. „Alianţa Pentru o Macedonie mai bună” va forma probabil o coaliţie cu partidul albanez DPA condus de Arben Xhaferi.

Prioritară este pentru noul guvern o aderare rapidă a Macedoniei la Uniunea Europeană. Între timp, social-democraţii şi-au recunoscut înfrîngerea iar liderul lor, Vlado Buckovski l-a felicitat telefonic pe adversarul Gruevski declarînd că cetăţenii Macedoniei pot fi siguri că prezenţa formaţiunii SDMS în parlament reprezintă o opţiune care va contribui la apropierea ţării de Uniunea Europeană şi de NATO.

Reuşita la alegeri a formaţiunii de centru dreapta se datorează şi faptului de a fi profitat de pe urma nemulţumirii generale a populaţiei. Macedonia traversează o gravă criză economică, nivelul de trai al multor locuitori este mai scăzut decît în urmă cu 15 ani, şomajul atinge 37% iar venitul mediu lunar este de 210 euro – ceea ce nu este nici pe departe suficient pentru a acoperi cheltuielile normale ale unei familii. Cît despre corupţie, ea este aproape endemică. Macedonia a obţinut în decembrie trecut statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană dar data începerii negocierilor nu a fost încă stabilită. Recentul scrutin a constituit şi o probă a maturităţii politice a ţării , a capacităţii ei de a adera la NATO şi Uniunea Europeană.Dacă în timpul campaniei electorale au fost semnalate unele incidente violente, scrutinul s-a desfăşurat în cele din urmă corect în prezenţa a 6000 de observatori autohtoni şi străini.