Mai este România o ţară mai bună decât îi e renumele?

La vremea la care scrisesem acea frază, România avea, în lumea occidentală, o imagine exagerat de negativă. Cine vorbea despre România vorbea - aşa cum o vreme s-a vorbit şi despre Albania - ca despre un Est Sălbatic, în care totul e permis, în care nu există legi, în care totul e doar corupţie. Când pomeneai, în prezenţa unor interlocutori din Vest, despre România, discuţia lua un ton grav, totul devenea negativ.

Înainte să scriu acea frază fusesem de câteva ori în România şi am tot vorbit cu antreprenori, cu investitori. Existau destui, deja, pe atunci. Dar şi aceştia îmi spuneau mereu că totul e rău. Aşa că i-am întrebat: "De ce mai sunteţi aici? Nu rămâneţi numai din iubire faţă de aproape într-o piaţă care nu vă aduce nici un beneficiu!". Şi-au început să vină răspunsurile: aici se pot câştiga bani frumoşi, piaţa se poate dezvolta, România este o bază de export către alte ţări.

Sunt, la bază, jurnalist economic. Aşa că am gândit ca un jurnalist economic. Am pus totul la un loc şi am conchis: în fond, sub tutela Uniunii Europene, România face deja o grămadă de paşi în direcţia dezvoltării. Poate nu aşa de repede pe cât şi-ar putea unii imagina. Există, la români, o doză de şmecherie şi înclinaţia către diverse aranjamente. Lucrurile nu sunt întotdeauna limpezi şi categorice. Dar existau progrese nerecunoscute în străinătate.

Apelul meu se adresa investitorilor: România are ingineri foarte buni, este foarte avansată în domeniul IT, este o piaţă foarte mare, este o poartă către Europa de Sud-Est - dacă aveţi interes, România chiar este o variantă de lucru; trebuie doar să ştiţi ce vreţi, să aveţi contactele potrivite, să fiţi acompaniaţi de avocaţii potriviţi. Imaginea negativă nu trebuie să vă sperie, România este pe drumul cel bun.

Şi românii chiar au rămas pe drumul cel bun şi l-au parcurs, o bună bucată de timp. Doar că, atunci când s-au văzut admişi în Uniunea Europeană, au tras frânele şi, mai neplăcut, au involuat pe alocuri. Dincolo de toate implicaţiile crizei financiare internaţionale, mizeria de acum este în bună măsură rezultatul propriei delăsări.

La ce vă referiţi, când spuneţi mizerie?

Cea economică. Politic, din punctul meu de vedere, apăruseră câteva figuri care, în sfârşit, făceau treabă seriosă, cum ar fi ministrul Justiţiei Monica Macovei. Se reformau instanţele, apăreau magistraţii independenţi, se întâmpla ceva în domeniul anti-corupţiei. Corespundea pretenţiilor europene, era în sensul în care percepem noi statul de drept. După plecarea ei s-a încercat blocarea acestor reforme. Nu totul a fost distrus - dar suficient cât să se piardă încrederea în străinătate.

Opt ani mai târziu, cu România membră a Uniunii Europene, regretaţi acea frază?

Nu. Categoric, nu! Sunt adepta unei accederi condiţionate în Uniunea Europeană şi un critic al instituţiilor comunitare. Au insistat prea puţin pe îndeplinirea reală a criteriilor de aderare.

Rapoartele de ţară sunt, de fapt, aceleaşi, mereu, copiate după nişte formule standard. Conţin, într-adevăr, avertismente. Dar nu a existat nici un caz în care ţărilor să li se spună deschis: "Ascultaţi, dacă nu vă comportaţi cum se cuvine, nu vă vrem!".

Decât să urlu acum pe unde apuc "Românii nu erau pregătiţi de aderare şi nu trebuiau admişi! La fel şi bulgarii!", mai bine le spuneam, în 2005 sau 2006, că nu-i primim dacă nu fac aia şi aia şi cealaltă. Nu. Aici se dădea uşor din cap şi se mai adăuga ceva drăgălaş în completare - şi un rol în acest sens l-a jucat şi (comisarul european pentru extindere - n.red.) Günther Verheugen.

Până la urmă au intrat în Uniune, s-a văzut că au rămas suficiente restanţe şi au apărut nemulţumirile. Şi chiar şi astăzi se mai aud destule voci care susţin că România nu ar trebui să fie membru UE. Greşit! Există nemulţumiri, de acord, dar ar trebui să existe presiune din partea celor ce veghează la standardele europene şi, prin cooperare în interiorul Uniunii, vin şi schimbările în bine. Poate mai încet, dar vin. Comisia Europeană îşi declină, însă, orice responsabilitate asupra statelor deja admise. Suntem o comunitate de 27. Ar trebui să putem vorbi şi spune deschis "aşa nu se poate". Nu se pune problema excluderii din Uniune. Dar dacă nu se potrivesc în comunitate, e nevoie de schimbări. Instrumentele există: fondurile structurale, fondurile de coeziune. Dacă e cazul, să fie aplicate sancţiuni.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu