Mai multe execuţii în mai puţine ţări

Dreptul la viaţă al fiecărui om este stipulat în articolul 3 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, iar acest drept este valabil indiferent de delictul comis de infractorul deferit justiţiei.

Ca şi tortura, pedeapsa cu moartea este intolerabilă din perspectiva drepturilor omului. Nu însă şi din cea a statelor care o aplică, încă 57 la număr. In 97 de ţări ea a fost deja abolită, în alte 8 state ea este uzuală în cazul încălcării legii marţiale sau a comiterii crimelor de război, iar în 36 de ţări, deşi aflată încă în vigoare, pedeapsa capitală nu mai este practicată. Cel mai recent, ea a fost abolită în Mongolia şi Letonia.

Din raportul anual al organizaţiei Amnesty Internaţional mai reiese o relaţie care dă de gîndit: deşi numărul ţărilor, în care pedeapsa cu moartea este legală, a scăzut, a sporit numărul execuţiilor. Întemniţaţi şi aşteptîndu-şi moartea, se mai află în întreaga lume 18750 de oameni. Majoritatea au fost condamnaţi de instanţe ce nu corespund standardelor internaţionale.

Execuţiile în China – sub pecetea tainei

Statistica elaborată în cuprinsul raportului anual al organizaţiei Amnesty International nu include numărul execuţiilor din China, unde pedeapsa cu moartea are statut de „secret de stat.” Se presupune însă că numărul celor care au plătit cu viaţa delictele comise depăşeşte totalul execuţiilor din restul statelor lumii, se menţionează în raportul AI. Totuşi, şi în China au fost aplicate reforme în acest domeniu, astfel încît fiecare sentinţă de condamnare la moarte trebuie verificată de Tribunalul Suprem al Poporului. Cîtă vreme însă cifra reală a execuţiilor capitale este tăinuită de conducerea comunistă a ţării, nu se poate şti dacă aşa zisele „reforme” au dat şi rezultatul scontat

Execuţii masive în Orientul Apropiat

Raportul AI relevă că şi ţările din Orientul Apropiat, alături de China, se fac vinovate, potrivit datelor oficiale, de sporirea pînă la dublare faţă de anul precedent, a numărului total al condamnărilor la moarte şi al îndeplinirii sentinţei, fără a se putea stabili vreo legătură cu evenimentele revoluţionare din această zonă a lumii. Peste 550 de oameni au fost ucişi în baza unei sentinţe judecătoreşti în Irak, Iran, Arabia Saudită şi Yemen. Între aceştia se află şi persoane minore. In Iran situaţia s-a agravat, fapt datorat şi condamnărilor la moarte pentru adulter, homosexualitate sau dezicerea de Islam. Nu puţine sunt statele din zonă care încearcă să combată criminalitatea legată de consumul de stupefiante, recurgînd la efectul disuasiv al condamnării vinovaţilor la moarte.

Vagi evoluţii pozitive

In sfîrşit, există în documentul prezentat de Amnesty International şi o rază de speranţă: în unele state din Africa, situate la sud de Sahara, au fost stopate execuţiile, iar în Benin, Parlamentul face primele demersuri în vederea interzicerii pedepsei cu moartea.

Dintre ţările industrializate - aşa numitele membre ale Grupului G-8 - doar în două se mai află în vigoare pedeapsa cu moartea: în Japonia şi în Statele Unite ale Americii. Numai că, în timp ce în Japonia din 1992 încoace nu a mai fost dusă la îndeplinire nici o sentinţă de condamnare la moarte, în Statele Unite au avut loc 43 de execuţii doar anul trecut. Preşedintele Barack Obama este dispus să se angajeze în favoarea abolirii acestei legi, dar decizia finală incumbă fiecărui stat federal în parte. La aceasta se adaugă şi faptul că tematizarea pedepsei cu moartea deţine un rol secundar în dezbaterile publice şi din cauza actualei campanii electorale.

În Europa, pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului. De pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, doar Belarus o mai practică. In 2011, în pofida protestelor internaţionale, au fost executaţi cei doi presupuşi terorişti care ar fi săvîrşit atentatul de la Minsk.

Mai puternice decît demersurile diplomatice în ţările în care pedeapsa cu moartea este încă legală sunt dezbaterile societăţii civile, consideră experţii în drept internaţional. Acolo unde dialogul dintre cetăţeni şi guvernanţi în jurul acestei teme, ca şi a recurgerii la tortură este blocat, ceea ce se întîmplă curent în autocraţii şi dictaturi, persistă şi chiar proliferează uzul recurgerii la pedeapsa capitală, ca formă supremă şi inumană de penalizare.