1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Armata americană ia în calcul noi baze militare în Germania

10 martie 2017

După Războiul Rece, prezenţa militarilor americani în Germania a scăzut constant. Acum însă, vechile baze militare din Saxonia Inferioară ar putea fi reactivate.

https://p.dw.com/p/2Ywy6
Imagine: picture-alliance/U.S. Navy/J. Loshaw

Armata SUA are în vedere redeschiderea a două baze militare în nordul Germaniei, a anunţat comandamentul de la Wiesbaden. 

În acest scop, au fost vizitate vechile locaţii militare din Bad Fallingbostel şi Bergen, în Saxonia Inferioară, unde se află de altfel şi centre de antrenament ale NATO. Potrivit presei locale, aici ar urma să fie staţionaţi circa 4000 de militari, reprezentând dimensiunile unei brigăzi de combatanţi.

Reprezentanţii militarilor americani în Europa, US Army Europe, au dat publicităţii un comunicat de presă în care se arată că s-au efectuat sondaje pentru posibile opţiuni, în cazul în care guvernele de la Berlin şi Washington ar ajunge la concluzia că se impune o suplimentare a prezenţei militare în regiune.

"În acest moment, nu s-au luat nici un fel de decizii: suntem doar implicaţi într-o planificare prudentă", se mai afirmă în comunicatul citat.

Îngrijorări în relaţia cu Rusia

Parlamentarul german conservator Henning Otte (CDU) a declarat pentru ziarul local Cellesche-Zeitung că el încurajează amplasarea unor baze militare în zonă. 

Invocând îngrijorările în relaţia cu Rusia, comandanţii din armata americană au solicitat suplimentarea forţelor militare staţionate permanent în Europa. Generalul Curtis Scaparrotti, comandantul tuturor forţelor armate americane din Europa, declara anul trecut, în faţa Congresului American, că susţine staţionarea unei mai puternice brigăzi militare pe continent.

În acest moment, există două brigăzi americane staţionate permanent în Europa - o unitate de infanterie mecanizată, amplasată în sudul Germaniei, şi o brigadă de infanterie aeropurtată, cu unităţi în Germania şi Italia. În urmă cu cinci ani, în Europa erau staţionate patru brigăzi, ulterior două dintre ele fiind retrase pentru a se concentra pe Asia.

Militari americani staţionaţi la Bremerhaven
Militari americani staţionaţi la BremerhavenImagine: Getty Images/AFP/P. Stollarz

În timp ce SUA şi aliaţii NATO au suplimentat în anii din urmă numărul forţelor militare dislocate prin rotaţie în estul Europei, numărul militarilor staţionaţi permanent a scăzut constant de la finalul Războiului Rece, de la peste 300.000 la finele anilor '80, la numai 62.000 astăzi.

Ţările din estul continentului, incluzând Polonia, au continuat să facă presiuni pentru amplasarea unor trupe permanente pe teritoriile lor, dar aliaţii occidentali, printre care şi Germania, au opus rezistenţă, invocând Actul fondator NATO-Rusia, semnat în 1997, prin care se limitează numărul trupelor staţionate în statele din fostul Pact de la Varşovia.

Militarii staţionaţi permanent rămân ani buni în baza în care au fost trimişi, de cele mai multe ori fiind însoţiţi şi de familie, ceea ce înseamnă un plus economic pentru zonele în care funcţionează aceste baze militare.

Schimbarea tendinţei descendente

Decizia amplasării de noi trupe pe termen lung ar reprezenta o schimbare de macaz la Washington, care a continuat să diminueze prezenţa militară din Europa în ultimele decenii. Americanii au avut mai multe baze în fosta Germanie Occidentală, mai ales în zonele din sudul ţării.

Suplimentarea bugetului pentru apărare de către administraţia Trump cu aproape 10 procente, reprezentând circa 54 de miliarde USD - îi îndreptăţeşte pe responsabilii militari să spere în suplimentarea efectivelor, ca şi într-o dotare mai bună a armatei.

Tancuri americane la o paradă militară în Polonia
Tancuri americane la o paradă militară în PoloniaImagine: picture-alliance/(AP Photo/A. Keplicz

NATO vrea să descurajeze Rusia prin sprijinirea aliaţilor şi sporirea prezenţei în regiunile din răsărit, unde activitatea militară a Rusiei devine tot mai vizibilă. Poziţionarea unei unităţi americane în nordul Germaniei ar aduce şi beneficii logistice Alianţei Nord-Atlantice, prin amplasarea militarilor între portul din Bremerhaven şi statele baltice, la graniţa cu Rusia. Mişcările logistice au fost problematice în timpul exerciţiilor militare ale NATO, concentrate pe mutarea rapidă a echipamentului către est.

Baza astfel formată ar putea deveni una dintre puţinele unităţi miltare americane funcţionale în fosta zona controlată de britanici după al Doilea Război Mondial. Tabăra de antrenament NATO de la Bergen-Hohne, situată între Bad Fallingbostel şi Bergen, este cea mai mare tabără terestră din Germaia. Anul trecut, Bundeswehr a staţionat un batalion de tancuri cu 1000 de soldaţi în apropiere de Bergen.

După ce britanicii au părăsit regiunea în 2015, tabăra de la Bad Fallingbostel a devenit lagăr pentru refugiaţi.

Regiunea are şi încărcătură istorică, pentru că aici au funcţionat şi lagărele de concentrare naziste de la Bergen-Belsen, în care şi-a pierdut viaţa în timpul Holocaustului şi Anne Frank. 

Autori: Steven Beardsley / Alina Kühnel