1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Maladia centralismului

13 ianuarie 2010

Dezbaterea asupra Bugetului a scos şi de această dată în evidenţă neajunsurile alocării centralizate a resurselor şi a aminitit partidelor promisiunile de reformă neonorate.

https://p.dw.com/p/LUwd
Imagine: BilderBox

Partea cea mai nevralgică a Bugetului s-a găsit la Articolul 4, care prevede sumele provenite din TVA dirijate către administraţiile locale. Articolul prevede de asemenea cîţi bani se duc la judeţe şi cîţi se îndreaptă către comune şi oraşe. Există şi o parte suplimentară, aşa numită pentru echilibrarea bugetelor, care se repartizează după criterii definite minuţios în legea finanţelor publice. Acolo se arată că 80% din sumele convenite se împart mai departe după criterii tehnocratice (exprimate prin formule matematice), iar 20% după criterii politice, adică prin votul Consiliilor Judeţene.

Legile sînt în realitate mult mai stufoase, dar se vede şi aşa cît de complicat este mecanismul administraţiei centralizate. Criteriile par sigure, dar ele ascund multe portiţe şi căi de alocare preferenţială. Socotelile la rîndul lor pot fi cu uşurinţă alterate prin nesiguranţa statistică şi tot felul de artificii legale. În fine criteriile însele aşa cum sînt ele definite în lege pot suscita pe mai departe o mulţime de discuţii.

Se vede, în orice caz, că lupta politică pentru resurse nu se limitează la dezbaterile din Parlament şi că ea cuprinde lupta pentru controlul funcţionarilor învestiţi cu repartizarea banilor şi bătălia pentru majorităţile din Consilii, care împart evident după criterii de partid.

Partidele guvernamentale ies însă mereu în cîştig, indiferent de majorităţile locale, deoarece guvernele obişnuiesc să aloce preferenţial sume importante din fondul de rezervă, mai ales înaintea alegerilor locale. Guvernul Tăriceanu, cel puţin, care a avut mai mulţi bani la dispoziţie, a reuşit înainte de 2009 să scandalizeze pe toată lumea. S-ar putea spune că, prin alternanţa la putere, democraţia funcţionează şi aşa destul de bine, dar, în realitate, viaţa publică este isterizată de subiectul bugetelor şi toată lumea sfîrşeşte prin a fi nemulţumită.

Iar suferinţa cea mai mare nici nu stă în lipsa banilor cît în faptul că o comunitate locală nu ştie bine pe ce se poate baza, nu îşi poate face planuri pe termen lung şi trăieşte de pe o zi pe alta. Cultura planificării lipseşte în România şi din cauza centralismului administraţiei.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz