1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Malta, Ciprul şi Letonia aderă la moneda unică Euro

Brigitte Scholtes3 mai 2005

Cu exact şapte ani în urm, Uniunea Europeană a ajuns la concluzia că şapte noi state ar fi „Euro-compatibile“. Între timp, Grecia face parte din zona Euro, chiar dacă aderarea nu a fost tocmai legală, iar cifra membrilor va continua să crească. Astfel, de luni 2 mai, Malta, Ciprul şi Letonia au adoptat mecanismele europene de schimb valutar, o anticameră a monedei Euro, în care se afla deja Estonia, Lituania şi Slovacia

https://p.dw.com/p/B1Wy
Imagine: AP
Şase din cele zece noi sate membre ale Uniunii Europene se află deja în anticamera monedei unice: Letonia, Malta şi Ciprul s-au apropiat cu încă un pas de introducerea monedei Euro. Dacă Banca Centrală şi Comisia Europeană aprobă acest lucru, a subliniat Oliver Stönner, economist în cadrul Commerzbank, atunci:

„Ţara trebuie să prezinte un plan credibil care să ateste că statul respectiv va îndeplini criteriile-Maastricht într-un interval de timp bine definit, deci pe o perioadă de doi ani. Iar criteriul cel mai critic este bineînţeles politica fiscală. Asta înseamnă că exigenţele planificării fiscale pe termen mediu sunt foarte greu de îndeplinit.“

Banca Centrală Europeană a aprobat în iunie anul trecut aderarea Estoniei, Lituaniei şi Slovaciei la zona Euro. Cele trei ţări trebuie să participe cel puţin doi ani la etapa a doua a mecanismelor de schimb valutar, înainte de a putea introduce moneda unică, eveniment care se va petrece cel mai devreme în primavara lui 2007, deşi efectele aderării la moneda unică se pot vedea de pe acum, a afirmat economistul Oliver Stönne:

„În principal trebuie să înţelegem că ţările renunţă prin aderare la suveranitatea monetară. Ele se angajează să-şi concerteze întreaga politică economică cu paritatea cursului în aşa fel, încât să nu existe fluctuaţii puternice ale cursului de schimb.“

Dar stabilitatea cursului monetar nu este decât unul din nenumăratele criterii impuse de Uniunea Europeană şi nu reprezintă în mod obligatoriu şi introducerea monedei unice în noile state membre. Pentru aceasta trebuie îndeplinite şi alte criterii de convergenţă: datoriile de stat nu au voie să depăşească 60% iar deficitul bugetar trebuie să se afle sub limita de 3% din PIB, deoarece un nivel ridicat al datoriilor şi al deficitului bugetar are repercusiuni asupra cursului de schimb valutar, a explicat Oliver Stönner:

„Dacă pe marile pieţe precum Ungaria, Polonia sau Cehia se ridică întrebări sau apar tendinţe critice, se constată schimbări rapide ale fluxurilor de capital. Acestea duc tot atât de repede la modificări masive ale cursului de schimb.“