1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reproducerea umană asistată în atenţia germanilor

Wulf Wilde, Claudia Ştefan28 mai 2015

Sarcina unei femei în vârstă de 65 de ani din Berlin care a adus pe lume cvadrupleţi se află în centrul atenţiei specialiştilor germani. Sarcina multiplă a femeii a reprezentat o premieră mondială.

https://p.dw.com/p/1FXbV
Imagine: picture-alliance/dpa/W. Grubitzsch

"Toţi sunt fragili, dar foarte drăguţi" - astfel îi descrie şeful secţiei de neonatologie a spitalului Charité din Berlin, Prof.Christoph Bührer, pe cei patru bebeluşi aduşi pe lume pe 19 mai de către Annegret R. Sarcina multiplă a femeii în vârstă de 65 de ani a reprezentat o premieră mondială.

Conform echipei medicale, naşterea a decurs fără complicaţii. Cu toate acestea, bebeluşii – trei băieţi şi o fetiţă – au venit pe lume cu 15 săptămâni înainte de termen. „Cvadrupleţii se nasc, în medie, cu opt până la zece săptămâni mai repede”, explică prof.Christoph Bührer.

Deşi Neeta, Dries, Bence şi Fjonn au cântărit la naştere între 655 şi 960 de grame, acum le merge bine. Ceea ce nu înseamnă, însă, că greul a trecut. Doi bebeluşi respiră singuri, ceilalţi doi sunt conectaţi la aparate. Fetiţa - cea mai robustă dintre cvadrupleţi – a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la intestin.

În continuare la terapie intensivă

Copiii vor mai rămâne la terapie intensivă, afirmă Bührer. Despre sarcina femeii aflată la o vârstă înaintată s-a aflat abia în luna aprilie. Annegret R. - mamă a 17 copii, a generat o dezbatere aprinsă pe tema posibilităţilor şi limitelor în medicina reproductivă.

Pentru a-şi împlini dorinţa de a deveni din nou mamă, Annegret R. a apelat la donatori. Întrucât în Germania donarea de ovule este interzisă, fertilizarea in vitro s-a realizat într-o clinică din Ucraina.

“Numai ovulul recoltat de la altă femeie presupune oricum riscuri mari pentru mamă şi făt, ca să nu mai vorbesc de această combinaţie de material genetic – ovul şi spermă de la donatori străini!” afirmă prof. Frank Louwen, şeful secţiei de medicină prenatală a Spitalului Universitar din Frankfurt.

Symbolbild Schwangere Frau
Imagine: Fotolia/Subbotina Anna

În opinia specialiştilor, fertilizarea unei femei la o vârstă atât de înaintată a fost un act medical iresponsabil.

Mamă sau bunică?

În opinia Prof. Giovanni Maio, coordonator al Institutului pentru Etică şi Istorie al Universităţii “Albert Ludwig” din Freiburg, fecundarea cu material genetic obţinut de la donatori duce la naşterea unui copil “într-un mediu genetic complet străin”. “Problemele de identitate aferente naşterii în urma unui asemenea proces pot fi eliminate cu ajutorul psihoterapiei, însă se pune întrebarea dacă e în regulă să-i creezi unui om o asemenea problemă."

Deşi sarcina la o vârstă înaintată presupune riscuri, prof. Giovanni Maio nu consideră condamnabilă fertilizarea in vitro: "Nu e un argument destul de solid. Riscul nu poate fi principalul motiv pentru care să refuzi legalizarea unei tehnici." Expertul în bioetică susţine că mult mai important ar fi să se ţină seama de binele copilului: "Aici e miezul problemei: vârsta mult prea înaintată a mamei, faptul că se sare o generaţie-două. La aşa ceva n-ar trebui supus copilul. Chiar şi dacă riscurile medicale ar fi eliminate, această problematică tot rămâne."

Künstliche Befruchtung
Imagine: picture-alliance/dpa

Annegret R. îşi apără poziţia

"Eu sunt de părere că fiecare ar trebui să-şi trăiască viaţa aşa cum doreşte. Există posibilitatea fertilizării artificiale şi mii de oameni se folosesc de ea fiindcă au voie s-o facă", se apără proaspăta mamă. Un argument care, în opinia specialistului Giovanni Maio denotă o doză consistentă de egoism: "Procrearea e un proces relaţional care include, inevitabil, şi o terţă parte. Or, lucrul acesta înseamnă că, în principiu, ar trebui să se ţină seama mereu de perspectiva copilului."

Reprezentanţii spitalului berlinez Charité refuză să comenteze circumstanţele în care au fost concepuţi cvadrupleţii. Cu toate acestea, directorul secţiei de obstretică, prof. Wolfgang Henrich, apelează la colegii din medicina reproductivă să evite, pe viitor, apariţia unor asemenea situaţii şi cere iniţierea unei dezbateri în Germania „pentru a veni în întâmpinarea femeilor care-şi doresc copii într-o fază relativ timpurie a vieţii lor”.

Cine preia costurile?

Deocamdată nu e limpede cine va prelua costurile legate de naşterea şi spitalizarea celor patru copii. “Sunt curios ce decizie va lua casa de asigurări”, spune Wolfgang Henrich. În cazul femeilor la o vârstă înaintată care au adus pe lume un singur copil, n-au fost probleme – susţin specialiştii spitalului Charité. Dar Annegret R. este un caz aparte fiindcă, în Germania, nici donarea de ovule, nici implantarea a mai mult de trei embrioni nu sunt permise prin lege.

Pentru medici, însă, cea mai importantă este sănătatea bebeluşilor. În mod uimitor, mama poate alăpta, fără să fi necesitat tratament hormonal. Annegret R. a suportat sarcina şi naşterea neaşteptat de bine.