1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Managerii germani văd în outsourcing o soluţie pe termen lung

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu6 noiembrie 2007

Relocarea sectorului IT în străinătate este cu siguranţă o parte a strategiei informaţionale pe termen lung a firmelor noastre. Aceasta este părerea a mai mult de o treime din managerii chestionaţi într-un studiu recent.

https://p.dw.com/p/C3JL
Un angajat lucrează în India la perfecţionarea unui softImagine: AP

42% ar intenţiona să relocheze, de exemplu, întregi centre de cercetare în străinătate. Outsourcing-ul a devenit astfel o componentă a planficării manageriale strategice, şi nu mai este privit ca o soluţie de extindere a capacităţilor firmei pe termen scurt, dependentă exclusiv de conjunctură.

Numai 13% din manageri ar mai considera outsourcing-ul o măsură de corectare imediată a unor dezechilibre. Indiferent de percepţie, că ar fi pe termen scurt sau lung, managerii germani înclină evident către această măsură, aplicată cu precădere în cazul unor proiecte clar definite. Motivul principal al acestui trend este scurtarea termenelor de livrare, comparativ cu proiecte derulate în interiorul propriei firme.