1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Marşul către România al companiilor germane – benefic pentru economia federală

Alina Kühnel4 noiembrie 2004

România nu reprezintă un pericol pentru angajaţii din Germania. Cancelarul german Gerhard Schröder este convins că transferul locurilor de muncă din Republica Federală către estul Europei implică, pe termen lung, o stabilizare a situaţiei economiei germane.

https://p.dw.com/p/B2Xa
Viziunile economice ale Cancelarului Gerhard Schröder sunt optimiste: România va contribui cât de curând la bugetul Uniunii Europene.
Viziunile economice ale Cancelarului Gerhard Schröder sunt optimiste: România va contribui cât de curând la bugetul Uniunii Europene.Imagine: AP

Deşi sună paradoxal, Schröder şi-a argumentat afirmaţia, făcută ieri, în cadrul conferinţei bilaterale dedicate investiţiilor în România, printr-o prognoză cât se poate de optimistă. Dezvoltarea rapidă a pieţelor din zonă şi mai ales a cererii din România se vor reflecta în scurt timp în creşterea schimburilor comerciale dintre Germania şi Europa de Est. Schröder consideră că evoluţia cu 22 de procente a exportului din Republica Federală către România crează deja o bază solidă pentru un strălucit avânt economic. Deşi în acest moment investiţiile germane deţin o pondere importantă în economia românească, următorii ani ar putea aduce o schimbare. Sprijinul acordat acum României va fi răsplătit prin contribuţia unei economii sănătoase la viitorul comunitar. Altfel spus, Gerhard Schroeder crede că, la puţin timp după integrarea României în Uniunea Europeană, românii vor fi în măsură să susţină financiar o parte din necesităţile comunitare. În prezent, Germania este cel mai puternic finanţator al Uniunii. 7,5 miliarde de euro sunt transferate anual către visteria europeană. Situaţia trebuie să se schimbe cât de curând pentru ca, a mai spus cancelarul german, costurile depăşesc deja posibilităţile bugetare.