1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Marşul unirii a avut loc la Chişinău. Urmează în Bucureşti

Vitalie Călugăreanu, Chişinău17 septembrie 2012

Unirea cu România a devenit din nou subiect de manifestaţii stradale în Republica Moldova. Aproximativ 3000 de oameni au mărşăluit duminică prin centrul Chişinăului, scandând lozinci unioniste.

https://p.dw.com/p/16ATJ
Imagine: DW/Constantin Grigorita

Manifestaţia s-a desfăşurat fără incidente, datorită poliţiei care a reuşit să-i izoleze rapid pe oponenţi – aşa-numiţii „patrioţi ai Moldovei” - care au încercat să provoace mulţimea. Pe 5 august, la Bălţi, o manifestaţie similară a degenerat în violenţe, după ce simpatizanţi ai forţelor politice pro-ruse au atacat unioniştii care manifestau paşnic.

Guvernarea ostilă, ca în perioada lui Voronin

Singurul oficial care s-a alăturat „marşului unirii” a fost primarul liberal de Chişinău, Dorin Chirtoacă. În rest, ca şi în perioada guvernării comuniste (2001-2009), autorităţile au făcut tot posibilul pentru a zădărnici marşul unioniştilor. În ajun, într-o adresare publică, premierul Vlad Filat a chemat populaţia să ignore „marşul unirii”, atenţionând asupra pericolului destabilizării situaţiei, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate a anunţat că „marşul unirii” ar fi finanţat de forţe extremiste din afară.

În ziua în care a avut loc manifestaţia, angajaţii poliţiei rutiere au fost dislocaţi pe trasee în toată ţara, verificând minuţios toate „autobuzele suspecte”, adică cele care aveau tricolorul legat de ele. Organizatorii au anunţat că, din cauza acţiunilor poliţiei, mai multe autobuze cu manifestanţi au ajuns la Chişinău cu întârziere, iar o bună parte din adepţii unirii cu România s-au lăsat intimidaţi de către autorităţi. Unul dintre organizatorii marşului de duminică, preşedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a spus că îl va acţiona în judecată pe premier, pentru nerespectarea libertăţilor fundamentale ale omului.

Marş pro-unionist la Chişinău
Marş pro-unionist la ChişinăuImagine: DW/Constantin Grigorita

Filat: „Inamici ai Moldovei!”

Duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, Vlad Filat a reiterat că organizatorii „marşului unirii” sunt la fel de periculoşi „inamici ai Republicii Moldova” ca şi comuniştii care au chemat la nesupunere civică sau alte forţe ostile care şi-au dorit un referendum pentru aderarea Moldovei la Uniunea Euro-Asiatică.

„Ei vor să pună ţara pe baricade. Am analizat foarte bine situaţia, am colectat date, pentru a înţelege exact care sunt scopurile şi cine sunt interesaţi ca aceste acţiuni să aibă loc. Marşurile sunt elementul vizibil în spatele cărora există elemente subversive”, a declarat premierul, care a dat asigurări că „orice acţiuni subversive vor fi contracarate categoric”.

Revendicări

Participanţii la marşul unionist au înaintat autorităţilor o serie de revendicări menite să faciliteze traseul Moldovei spre UE: revizuirea Constituţiei, prin schimbarea denumirii limbii de stat din “moldovenească” în limba română; soluţionarea conflictului transnistrean; respectarea dreptului minorităţilor la conservarea limbii şi culturii şi scoaterea Partidului Comuniştilor în afara legii.

Marşul Unirii a fost organizat de Platforma Civică Acţiunea 2012, o coaliţie de peste 30 de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova, alte ţări europene şi din Statele Unite ale Americii, care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru regăsirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.

Un marş unionist similar va avea loc în Bucureşti pe 21 octombrie 2012, cu scopul de a sensibiliza opinia publică din România referitor la necesitatea Unirii.