Marea Britanie continuă să fie asaltată de migranţii ilegali

În faţa unei biserici din oraşul-port francez Calais aşteaptă, pe la prânz, într-o zi de sâmbătă, aproximativ 150 de migranţi. Toţi şi-au tras câte un număr şi stau la coadă. Aşteaptă cămăşi, pantofi, pături sau prosoape donate de locuitorii din Calais. Ajutoarele gratuite sunt oferite de o societate caritabilă din Marea Britanie.

Unul din colaboratorii voluntari ai societăţii, Jo, contrazice afirmaţiile autorităţilor franceze, potrivit cărora nu ar mai exista o problemă a migranţilor. "Într-adevăr", explică Jo, "nu mai există lagărul mare, Jungla, cum a fost ea numită de gura poporului. Există în schimb o sumedenie de Jungle mai mici în jurul Calais-ului - jungla sudanezilor, a paştunilor, a kurzilor, etc".

Poliţia a desfiinţat, în urmă cu un an, Jungla mare, în care până la 800 de refugiaţi îşi aşteptau şansa de a ajunge prin canalul de sub Marea Mânecii, ce leagă Calais de Dover, în Marea Britanie. La momentul desfiinţării taberei, 300 de migranţi au fost arestaţi.

Evenimentul a produs mare vâlvă în mass media. Între timp, interesul opiniei publice pentru această chestiune s-a estompat, chiar dacă, în continuare, sute de oameni vin din Africa şi Asia Centrală la Calais.

Aceştia plătesc unor călăuze pentru riscanta călătorie sume variind între 2000 şi 5000 de euro. Pentru reţelele de traficanţi de oameni, o afacere foarte profitabilă.

În iunie şi august, poliţiştii francezi şi britanici au reuşit să anihileze două bande internaţionale de traficanţi, care aduceau în Franţa oameni din Sri Lanka şi Vietnam, tranzitând ţări balcanice şi din Europa de Est.

Acelaşi Jo afirmă că poliţia din Calais nu-i mai arestează pe refugiaţi pentru a-i expulza apoi în ţările lor de origine, ci îi tot şicanează până când aceştia părăsesc singuri regiunea. Unii s-au retras în oraşul Dunquerque, relatează Pascal Fruily, un coleg de-al lui Jo. "Astfel", comentează acesta, "autorităţile pot afirma, fără a minţi, că nu mai există refugiaţi la Calais. Problema nu este însă rezolvată. Oamenii sunt siliţi să se mute de colo-colo, la Dunquerque sau Boulougne. Este un spectacol absurd."

Afram vine din Eritrea şi aşteapt, acum, în faţa bisericii din Calais, să se împartă ajutoarele. Nu vrea să povestească pe ce căi a ajuns în Franţa. A fost deja în Marea Britanie - dar a fost expulzat. A depus o cerere de azil în Italia şi, între timp, încearcă din nou să pătrundă prin tunel în Marea Britanie.

"Fac asta", povesteşte Afram, "fiindcă Marea Britanie este un bun liman pentru refugiaţi. Au spitale bune, acordă ajutor social şi locuinţe bune. E bine în Anglia, prietenii mei sunt acolo. Dacă primesc documentele necesare voi lucra. Noi nu suntem infractori şi nici nu ne drogăm. Mă rog lui Dumnezeu."

Spre seară, migranţii se îndreaptă dinspre biserică către împrejurimile portului Calais. Acolo, pe întuneric, încearcă să se caţere sub prelata unui camion care, apoi, este pus pe şine şi transportat prin tunel în Marea Britanie.

Lui Jo îi pare rău de soarta acestor oameni, fiindcă majoritatea nici nu ştiu ce-i aşteaptă odată ajunşi la destinaţie. Thomas Hammerberg, însărcinatul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, i-a trimis recent o scrisoare ministrului francez de Interne, Eric Besson, în care îi cere oficial să vină în ajutorul migranţilor. Nu numai condiţiile de cazare a acestora trebuie îmbunătăţite, ci şi procedurile de acordare de azil sau expulzare.

Din Consiliul Europei fac parte 47 de state. Independent de UE, Consiliul este însărcinat cu vegherea respectării drepturilor omului în ţarile membre.

Autor: Bernd Riegert / Ioachim Alexandru
Redactor: Cristian Ştefănescu