Marea coaliţie din Germania – pusă sub semnul întrebării

La Berlin s-a petrecut ieri o spectaculoasă răsturnare de situaţie. Palid, Franz Muentefering a anunţat că nu va mai candida la funcţia de preşedinte, cu ocazia congresului Partidului Social Democrat, ce se va desfăşura la Karlsruhe, la mijlocul acestei luni. După anunţ, el a rugat ziariştii să nu-i pună întrebări şi a părăsit degrabă tribuna.

Puternicul lider al social-democraţilor a comis o gravă eroare în încercarea de a-şi impune favoritul în funcţia de secretar general. Muentefering a dorit cu totdinadinsul să-şi numească un intim în această funcţie - pe Kajo Wasserhoevel - al cărui nume l-a pus în circulaţie public fără a se consulta cu colegii din conducerea partidului şi neplecând urechea la numeroasele critici ulterioare. Încercarea sa a eşuat grandios. Nu Wasserhoevel, ci Andrea Nahles, reprezentând curentul de stânga, a fost aleasă de prezidiu în funcţia de secretar general, urmând a fi confirmată în cadrul congresului de la Karlsruhe. Nahles a fost nominalizată cu largă majoritate, deşi cancelarul încă în funcţie, Gerhard Schroeder, a luat cuvântul în repetate rânduri în favoarea lui Wasserhoevel, şi deci, implicit, în apărarea lui Muentefering. Iar această decizie a prezidiului poate avea urmări însemnate, depăşind cu mult sfera social-democraţiei germane.

Retragerea lui Muentefering este, indiscutabil, un gest consecvent. Cel care, în calitate de preşedinte, nu-şi poate impune candidatul în cel de-al doilea post ca importanţă din conducerea partidului, a pierdut orice urmă de autoritate. A devenit limpede că Muentefering a estimat cu totul greşit starea de spirit a colegilor săi, atât de la vârful cât şi de la baza partidului. Fără să-şi fi dat seama, el a pus partidul în faţa unei grele decizii. Muentefering a vrut cu toată puterea să-şi impună candidatul, fiind încredinţat că Partidul Social Democrat nu-şi va abandona şeful şi, totodată, principalul negociator la dezbaterile privind realizarea marii coaliţii. Wasserhoevel, însă, ar fi devenit un soi de secretar al lui Muentefering - viitorul ministru al muncii şi totodată vicecancelar - având rolul de a menţine strict Partidul Social Democrat pe linia politicii guvernamentale. Or, fără ca Muentefering să observe, social-democraţii nu au agreat acest plan. Astfel, o simplă chestiune ce ţine strict de politica de personal a devenit o critică deschisă la adresa viitoarei mari coaliţii, susţinută de Muentefering.

Toţi cei 45 de membri ai prezidiului social-democrat cunoşterau exact miza votului de ieri. Nominalizarea lui Nahles însemna demolarea lui Muentefering. De aceea, după vot, Mentefering, principalul negociator al social-democraţilor în relaţiile cu conservatorii, a declarat şi că nu ştie dacă va mai face parte sau nu din viitorul cabinet. Şi tot de aceea, în clipa de faţă există mai multe semne de întrebare decât răspunsuri. Va putea oare Angela Merkel să menţină şi fără Muentefering relaţiile de cooperare, şi aşa complicate, cu social-democraţii? Vrea oare cu adevărat Partidul Social Democrat, care în prezent pare mai preocupat de problemele interne decât de negocierile de coaliţie, o alianţă cu conservatorii? Pe ce poziţii se va situa social-democraţia, de vreme ce s-a decis pentru o reprezentantă marcantă a curentului de stânga în postul de secretar general? Cum va evolua Partidul Social Democrat fără Muentefering, care în ultimii ani a fost principalul factor de coeziune în interiorul partidului, iubit de mai toţi tovarăşii săi?

Răspunsuri nu există aşadar. Tot ce se ştie de pe acum este că vocile care avetizau să nu se vorbească despre marea coliţie ca despre un fapt împlinit capătă ecou. De asemenea, se ştie deja că înfrângerea este totală pentru Muentefering, pentru omul care, cu doar câteva zile în urmă, părea să fie cel mai puternic preşedinte al social-democraţilor din ultimele decenii. La Berlin se petrec, aşadar, zilele acestea lucruri deosebit de captivante; iar răsturnarea de situaţie de ieri impune cu necesitate noi schimbări pe scena politică germană.