Marea doamnă a liricii româneşti seduce „cea mai frumoasă ţară europeană”

Un crochiu mai viu al Norei Iuga, decât cel din paginile cotidianului Basler Zeitung, rar mi-a mai fost dat să citesc în paginile presei germane:”ochii îi strălucesc, vocea îi este deopotrivă profundă şi clară”.

Stînd de vorbă cu Claudio Steiger, semnatarul articolului, autoarea recunoaşte că este cuprinsă „de o uşoară nervozitate”.Fotografia întregeşte în registru vizual impresia lăsată de întîlnirea ziaristului cu scriitoarea care şi în cumplita perioadă a comunismului în România, a cunoscut”momente de fericire”.

Pentru iubitorii şi mai ales pentru cunoscătorii pasionaţi de poezie străină din spaţiul de limbă germană, atîţia cîţi sunt, Nora Iuga este deja un nume de referinţă, fie şi numai datorită publicării în volum în traducerea lui Ernest Wichner a volumului de poezii” Autobuzul cu cocoşaţi” sau mai recent, în 2007, a antologiei apărută la editura Klett-Cotta, sub titlul Gefährliche Launen”(Capricii periculoase).

Nora Iuga se afla la sfîrşitul unui stagiu de creaţie în Elveţia, la invitaţia Fundaţiei Culturale Landis&Gyr, cînd ziarul din Basel şi-a trimis colaboratorul să stea de vorbă în aşezămîntul de pe malurile lacului Zug, mănăstirea Maria Opferung (Jertfa Mariei) cu această „doamnă de o neobişnuită nobleţe”.

Nora Iuga mărturiseşte că adoră peisajul lacustru şi că de fapt „Elveţia este cea mai frumoasă ţară din Europa.”

Cititorul din ţara cantoanelor află că Nora Iuga nu este doar o mare poetă ci şi traducătoarea lui Celan, Grass, a Hertei Muller sau a regretatei Aglaya Veteranyi. Este „mijlocitoare” între două literaturi , cea română şi cea germană, este laureata a numeroase distincţii între care şi prestigiosul Premiu Friedrich Gundolf decernat de Academia Germană pentru Limbă şi Poezie.

De cînd a împlinit 70 de ani, „trăieşte a doua oară” – mărturiseşte Nora Iuga interlocutorului ei helvet oferindu-i astfel ocazia să-i treacă în revistă biografia, să reţină că poeta se dăruise neîntrerupt literaturii de cînd avea 30 de ani, rezistînd prin forţa scrisului în locuinţa ei de la marginile Bucureştilor, vitregiilor prin care a trecut România.

Inteligentă, „senzuală, subtil erotică”, poezia Norei Iuga îşi află de timpuriu filonul fascinant, „tulburător, mistic,ce o leagă şi de natură”, în registrul unui panteism inconfundabil.”

Încîntat de magia unor versuri şi imagini, citate în cuprinsul articolului alături de cîteva mărturisiri ale poetei, ziaristul crede că Nora Iuga este „animată de un panerotism care ar fi continuarea în registrul senzualităţii a unei idei romantice” care (ceea ce autorul articolului nu spune) pare a-şi fi găsit o cu totul altă expresie şi în versul lui Lucian Blaga”eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.

Nora Iuga întrevede caracterul insondabil, chiar primejdios al Erosului, o temă care o preocupă mai ales acum foarte intens.

Şi ce crede Nora Iuga despre literatura actuală a României? O mînă de autori se mai ocupă de pornografie, dar tendinţa este în descreştere de cînd şi-au dat seama că moda a trecut în occident. Au apărut însă şi foarte buni prozatori (sunt citaţi Filip Florian şi Dan Lungu).

Poeta are însă „o problemă” cu autorii care tematizează intens trecutul, referindu-se la Herta Müller şi Richard Wagner pe care-i îndrăgeşte foarte tare; crede că dacă cineva a părăsit România în urmă cu aproape 30 de ani, nu mai cunoaşte atît de bine împrejurările în care o „societate în adîncă suferinţă s-a schimbat”.

Da, afirmă Nora Iuga, Securitatea a fost cumplită dar nu poţi scrie în „scurta viaţă ce ne este dată” ca şi cum „nu ar exista absolut nimic care să-ţi aducă şi bucurie”. Şi – mărturiseşte din nou scriitoarea – şi în acea nebună, groaznică Românie a „avut multe clipe fericite.”

Impresia este că tocmai forţa Norei Iuga de a se bucura de fiecare moment, de a crede în puterea senzualităţii ar fi cea care a însoţit-o şi în literatură.

Pentru cărţile ei traduse de Ernest Wichner, Nora Iuga este

îndrăgită în apus, nu în aceeaşi măsură însă „şi în România”, pentru că ea „spune ce gîndeşte.” De pildă, că „nu-l poate suferi” pe preşedintele Traian Băsescu.

Nora Iuga scrie mai departe la un roman epistolar, în care constant, freamătul erotic se manifestă şi, fără această „stare de spirit” declară autoarea zîmbind cu o licărire în priviri - „nici azi, nimic nu-i reuşeşte.”

Făcînd cunoştinţă şi cu Nora Iuga, Elveţia intră în posesia unor scrieri şi a unei spiritualităţi cu totul ieşite din comun chiar dacă în textele regretatei Aglaja Veteraniy cititorul putea intui vagi rezonanţe comune, strict empatice cu vibraţia poemelor ” marii doamne a poeziei româneşti.”