Marile probleme ale alegerilor germane

Se estimează ca participarea la vot o va depăşi pe cea din 2013. În unele regiuni din estul Germaniei s-au format cozi în faţa secțiilor de vot. Iar cetăţenii din metropole precum Hamburg, Frankfurt şi München s-au arătat mai politizaţi decât s-a bănuit, mulţi repezindu-se să aleagă duminică din timp.

Marile întrebări rămân cele care au marcat şi bună parte din campania electorală. Câte voturi va lua Merkel? Şefa CDU, care, sigură de victorie, a refuzat mai toate provocările la dezbateri deschise în timpul campaniei electorale, şi-a exercitat dreptul la sufragiu la începutul amiezii.

Contracandidatul ei principal, liderul SPD Martin Schulz, şi-a făcut cele două cruciuliţe pe buletinul de vot încă de la prima oră, în oraşul său natal Würselen, situat în extremitatea vestică a Germaniei, în proximitatea graniţei belgiene şi olandeze. Sondajele nu-i creditează partidul istoric, cândva extrem de popular, cu mai mult de 23 la sută din intenţiile de vot. Ar fi, oricum, un record negativ. Dacă social-democraţii scad însă, la 24 septembrie, chiar şi sub acest barem, fostul preşedintele al PE, Schulz, cel care, ales anul acesta cu o legendară sută la sută din voturi în fruntea SPD, întrupase marile speranţe ale tovarăşilor săi, nu se va putea menţine, probabil, în fruntea lor.

Nici Angelei Merkel nu-i va fi uşor să se menţină la timona CDU dacă Uniunea ei creştin-democrată alunecă sub 35 la sută din voturi. În final de campanie entuziasmul pentru cea care a condus Germania şi Europa în ultimii 12 ani scăzuse perceptibil, sondajele înregistrând Uniunea Creştin-Democrată, cea obişnuită cu un scor de 40 la sută, la numai  circa 36 de procente din voturi.

Întrebarea cheie, pe care şi-o pun deopotrivă alegătorii şi observatorii, vizează însă rezultatul populiştilor din Alternativa pentru Germania.

Vor reuşi ei să se apropie de social-democraţi, să-i devanseze pe liberali, ecologişti şi postcomunişti şi să devină a treia forţă politică din Bundestag? Ar fi cireaşa de pe tort pentru o formaţiune care, frizând extrema dreaptă, e prima de felul ei care izbuteşte să intre în parlamentul federal german de la finele nazismului şi-al celui de-al Doilea Război Mondial încoace.

Or, din unghiul susţinătorilor democraţiei liberale e chiar mai rău. Căci şi aşa-zisul partid „Stânga”, „Die Linke” militează pentru poziţii şi programe extremiste, între care ieşirea Germaniei din NATO. Mari adulatori ai liderului Rusiei, Putin, extremiştii de stânga se alătură în atitudinea binevoitoare faţă de Kremlin populiştilor şi extremiştilor de dreapta.

Poate nu e întâmplător în context, că, începând de sâmbătă, varii publicaţii germane precum Bild, semnalau intensificarea activităţii boţilor pe twitter, iar conturile automatizate provenind din Rusia fac publicitate pentru populiştii de dreapta de la AfD.

Concomitent, există surse precum observatorii de la „DFRLab”, reluaţi de Focus, potrivit cărora troli sau adepţi ai Alternativei pentru Germania ar răspândi zvonuri privind pregătirea unei prezumtive fraude electorale în detrminetul AfD. Focus relevă că întru monitorizarea scrutinului au fost mobilizaţi circa 60 de observatori OSCE.

Indiferent însă de zvonistica pusă în circulaţie un fapt e clar. Anemia fără precedent a unui mare partid democratic şi popular, precum SPD, şi alunecarea puternică spre dreapta a electoratului german au o cauză comună, fundamentală. Ea ţine de analiza inexactă şi de reacţia eronată a formaţiunilor democratice la ascensiunea populismului.

E vorba de un trend, pe care, în mod cu totul eronat, social-democraţii şi ecologiştii l-au pus pe seama grijilor economice ale membrilor straturilor inferioare ale societăţii germane. Or, aceasta e consecinţa ignorării, etufării şi muşamalizării, de către elitele politice, a unor angoase şi temeri identitare, culturale şi securitare de o amploare fără precedent, care afectează, vizibil, toate păturile societăţii.