Marile provocări ale noului preşedinte iranian

Această regulă nescrisă este perfect valabilă şi în privinţa scrutinului prezidenţial desfăşurat în republica islamică.

După ce, înainte de alegeri, Consiliul Gardienilor a eliminat aproximativ 99 la sută dintre candidaţi, reducând semnificativ posibilitatea apariţiei vreunei surprize la scrutin, în cursa pentru preşedinţie au rămas şase candidaţi. Hassan Rohani, considerat a fi un politician moderat, şi cinci contracandidaţi tradiţionalişti.

Nici unul dintre aceştia nu a fost considerat favorit clar, motiv pentru care unii comentatori au presupus că alegerile prezidenţiale vor fi decise în cadrul unui al doilea tur de scrutin, lupta ducându-se, cel mai probabil, între doi candidaţi conservatori.

Însă, după o numărătoare a voturilor care a durat mai mult decât se prevăzuse anterior, autorităţile iraniene au comunicat că alegerile au fost câştigate de Hassan Rohani. Cum a fost posibilă subita şi categorica victorie a acestuia?

Societatea iraniană se găseşte într-o situaţie dificilă. Rata şomajului este mare, inflaţia creşte, economia stagnează, iar sancţiunile cu care se confruntă Iranul se resimt în vieţile oamenilor. la toate acestea se adaugă şi amintirea violentei reprimări a manifestanţiilor, în 2009.

O asftel de situaţie nu poate continua pe termen lung, iar nemulţumirile profunde pe care le generează se reflectă în rezultatul alegerilor; un rezultat care înseamnă un "nu" spus politicii externe şi celei privind programul atomic a conservatorilor, dar şi o amară înfrângere a liderului religios suprem, ayatolahul Ali Khamenei.

În doar trei săptămâni, Hassan Rohani a devenit depozitarul speranţelor multor iranieni. În vremuri care par mai degrabă lipsite de perspectivă, noul preşedinte al republicii iraniene are multe hopuri de trecut. Trebuie să găsească o cale de a debloca discuţiile privind programul atomic al ţării, să caute soluţia compromisului şi să modifice din temelie politica externă, provocatoare şi contraproductivă. Numai astfel, Rohani poate să spere în aplanarea multor conflicte, relaxarea sancţiunilor sau în îmbunătăţirea situaţiei sociale din Iran.

În plus, noul preşedinte trebuie să caute împăcarea cu propriul popor, lucru posibil doar dacă se pune punct măsurilor represive, sunt eliberaţi deţinuţii politici, sunt anulate aresturile la domiciliu ale lui Mussawi şi Karoubi şi, nu în ultimul rând, dacă este garantată libertatea presei.

Aşteptările de la noul preşedinte iranian sunt foarte mari, iar drumul către îmbunătăţirea situaţiei unul greoi. Pe de-o parte, ultimul cuvânt în privinţa chestiunilor importante - precum cea privind programul atomic - îl are ayatolahul. Pe de altă parte, în parlamentul iranian, tradiţionaliştii deţin majoritatea. Aşadar, alegerile prezidenţiale de luna aceasta sunt doar un prim pas. Marile speranţe pot deveni, rapid, mari dezamăgiri, iar iranienii de rând au mai trecut prin astfel de experienţe.

De data aceasta însă, timpul este limitat, iar preţul unor eventuale dezamăgiri foarte mare.