1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mario Vargas Llosa şi actualitatea politică

10 decembrie 2010

Înaintea decernării Nobelului pentru Literatură, laureatul Mario Vargas Llosa a declarat la Stockholm că nu intenţionează să reintre în viaţa politică. El a comentat câteva dintre subiectele politice de actualitate.

https://p.dw.com/p/QUxJ
Mario Vargas Llosa, la conferinţa de la Academia de la StockholmImagine: AP

În discuţia pe care a purtat-o cu reporterii, Vargas Llosa a atins, printre altele, subiecte precum impactul mijloacelor video asupra literaturii şi a artei de a povesti. Scriitorul şi-a exprimat sentimentele amestecate faţă de dezvăluirile site-ului WikiLeaks.

Referindu-se la una dintre cele mai recente dezvăluiri ale platformei, care a adus în faţa publicului o serie de telegrame diplomatice americane, Llosa a spus că susţine întru totul "transparenţa", atunci când "dezvăluie intrigi, manevre şi minciuni".

Pe de altă parte, dacă orice urmă de secret şi de confidenţialitate dispare, statele ar putea deveni vulnerabile şi însăşi democraţia ar putea fi în pericol, a afirmat scriitorul, adăugând faptul că, în mod paradoxal, "dictaturile par să fie indiferente în legătură cu ceea ce se publică despre ele".

Alternativer Nobelpreis Stockholm 2010
Mario Vargas Llosa a semnat un scaun la Muzeul Nobel de la StockholmImagine: AP

Vargas Llosa a spus că nu a avut în intenţie să comunice un anumit mesaj prin intermediul cărţilor sale, însă a încercat să "transmită o poveste şi să promoveze rolul literaturii în vieţile noastre".

"Literatura ne îmbogăţeşte experienţele, ne extinde capacitatea de gândire şi, bineînţeles, ne intensifică sensibilitatea. Deci, pe scurt, aceasta este semnificaţia scrierilor mele", a explicat Vargas Llosa.

El spune că, în cazul lui, "punctul de plecare al tuturor povestirilor îl reprezintă anumite experienţe personale, păstrate în memorie, dar care trezesc în imaginaţie dorinţa de a crea".

Rugat să menţioneze un scriitor căruia ar dori să îi aducă tribut, Llosa l-a evocat pe Gustave Flaubert. Francezul a arătat cum este posibil ca o persoană să îşi clădească talentul: "prin disciplină, perseverenţă, înverşunare şi autocritică".

Autor: Alina Mitroescu, dpa
Redactor: Petre M. Iancu