Meandre sonore ocolind drumul bătut – un portret la moartea compozitorului György Ligeti

„Compoziţiile mele se sustrag oricăror etichetări”, obişnuia să spună György Ligeti, adăugând: „Ele nu sunt nici tonale, nici atonale, şi în orice caz nu postmoderne. Ele pornesc mereu de la o idee centrală simplă pentru a o conduce apoi la o complexitate extremă”.

Ligeti s-a născut pe 28.mai 1923 la Târnăveni, într-o familie de evrei burghezi, şi a scăpat printr-un miracol exterminării naziste. După război, el a studiat la la Ferenc Farkas, la Cluj şi Budapesta, pentru a străbate mai apoi în lung şi în lat Ungaria şi România, avid de a descoperi bogata zestre folclorică a celor două ţări. Anul 1956 marchează o schimbare profundă în viaţa şi creaţia sa. După revolta magharilor împotriva Armatei Roşii, Ligeti se stabileşte în Germania, unde avea să-şi înceapă în curând activitatea la studioul de muzică electronică a postului de radio WDR, la Köln. Astfel descoperă Ligeti avangarda occidentală, în domeniul muzicii, şi consacră primele sale compoziţii acestei mişcări. „Apariţii” (1958-59) şi „Atmosfere” (1961) sunt primele sale lucrări sinfonice, cu care el devine celebru în toată lumea. Prin stilul său caracterizat de o micropolifonie foarte densă şi statică în acelaşi timp, care trimite cu gândul la o ceaţă alcătuită din sunete, Ligeti deschide calea către un nou univers, înainte ca avangarda să fi descoperit dimensiunea serială. Stanley Kubrick avea să folosească mai târziu în filmele sale „2001, Odiseea spaţială” şi „Cvartetul de coarde nr.2” două dintre creaţiile celebre ale compozitorului din această perioadă: „Requiem” şi „Lux eterna”.

Recunoscut drept unul din cei mai imaginativi şi virtuoşi compozitori ai epocii sale, Ligeti se lansează, la 60 de ani într-o serie de „Studii” (apărute între 1985-95), care, influenţate de polifonii străvechi şi de diferite elemente etnice, alcătuiesc astăzi capodopera literaturii pianistice contemporane.

Pentru creaţia sa, Ligeti a fost distins cu numeroase premii internaţionale, printre care se numără „Kunstpreis Berlin” (1972), „Premiul muzicii” acordat de oraşul Frankfurt (2005) sau „Premiul Bach” al oraşului Hamburg (1975), iar în 2004 inoficialul premiu Nobel pentru muzică „Polar Music Prize”. Cetăţean austriac, Ligeti a fost german prin afinitate, iar domiciliul său a fost când la Viena, când la Hamburg, unde, de altfel, a predat timp de 16 ani arta compoziţiei.