1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Medvedev şi Smirnov au exclus SUA, UE, OSCE şi Ucraina din procesul de negocieri

Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle4 septembrie 2008

La o zi după ce Transnistria a sărbătorit 18 ani de la proclamarea unilaterală a independenţei, ieri, şeful administraţiei ilegale de la Tiraspol, Igor Smirnov, a fost primit de preşedintele Dmitri Medvedev la Soci.

https://p.dw.com/p/FB6h
Dmitri Medvedev rupe legăturile cu exteriorulImagine: AP

Cei doi au decis să înlăture SUA, UE, OSCE şi Ucraina de la masa de negocieri în problema transnistreană.

Confuzie totală, vid informaţional şi tăcere mormântală la Chişinău. Decizia anunţată după întrevederea Medvedev-Smirnov de ieri a bulversat cu totul administraţia de la Chişinău şi diplomaţii străini. Continuarea dialogul în problema transnistreană doar în format trilateral, adică numai cu participarea Chişinăului, Tiraspolului şi Moscovei, a fost decisă după ce Republica Moldova a condamnat public agresiunea Rusiei împotriva Georgiei, fapt apreciat de Moscova, potrivit ziarului rusesc „Nezavisemaia Gazeta”, drept „intrare a Chişinăului în opoziţie faţă de Kremlin”.

Există, însă, şi un argument contrar. Guvernul moldovean şi-a făcut public punctul de vedere după consultări cu ambasadorul Federaţiei Ruse din Chişinău şi, cel mai important, după întâlnirea Medvedev-Voronin care a avut loc cu 11 zile în urmă, tot la Soci. Atunci, liderul de la Chişinău declarase că i-a prezentat omologului său rus un proiect de lege privind statutul regiunii transnistrene şi că Moscova nu a avut obiecţii faţă de acesta. Conţinutul documentului nu a fost făcut public, însă, nici astăzi.

Regiunea transnistreană cu statul special european

Reprezentantul special al Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a confirmat ieri existenţa unui proiect de lege cu privire la statutul special al regiunii transnistrene, dar a refuzat să ofere detalii despre conţinutul documentului, menţionând că aceasta ţine de competenţa autorităţilor moldovene. El şi-a exprimat speranţa că negocierile cu Tiraspolul vor continua, dar a precizat că regretă faptul că “unii fac declaraţii pripite şi iresponsabile”, fără a preciza pe cine are în vedere.

Transnistrien das Schicksal Abchasien und Ossetien Poster bei der Einfahrt nach Tiraspol
"Transnistriei, soarta Abhaziei şi Osetiei" - un panou postat chiar la intrarea în TiraspolImagine: DW

Pe de altă parte, declaraţiile şefului grupării separatiste Igor Smirnov, făcute în ultimele 6 zile sunt total contradictorii. Pe de o parte, el a declarat la conferinţa de presă care a precedat festivităţile organizate cu ocazia zilei independenţei republicii separatiste că „discuţiile cu Chişinăul pot continua numai după ce Moldova va recunoaşte independenţa Transnistriei”, iar, pe de altă parte, ieri, după întrevederea cu Dmitri Medvedev, acelaşi Smirnov a spus că „suspendă moratoriul asupra negocierilor cu autorităţile moldovene impus la 12 august ca urmare a refuzului Chişinăului de a condamna intervenţia militară a Georgiei în Osetia de Sud”. (...) “O pace firavă este mai bună decât un război puternic. Mai încercăm odată. Sperăm că administraţia de la Chişinău va conştientiza responsabilitatea pe care o are în procesul de negocieri, pentru a se ajunge la un rezultat pozitiv”, a declarat ieri Smirnov.

Spre deosebire de negocierile în format trilateral despre care vorbeşte acum Moscova, Occidentul insistă asupra reluării negocierilor în formatul "5 plus 2", întrerupte de mai bine de doi ani. Acest format presupune participarea Rusiei, Ucrainei şi OSCE ca mediatori, a Republicii Moldova şi Transnistriei ca părţi implicate în conflict şi a Uniunii Europene şi Statelor Unite ca observatori. Liderul de la Chişinău, Vladimir Voronin, a declarat în repetate rânduri că soluţionarea diferendului transnistrean poate avea loc doar în formatul „5 plus 2” şi numai în baza Constituţiei Republicii Moldova care proclamă caracterul neutru al statului.