1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Melomanii din Solingen, încântaţi de muzica lui Enescu

18 decembrie 2009

Peter Kuhn, noul şef al Bergische Symphoniker, orchestra oraşelor Solingen şi Remscheid, e un mare iubitor al creaţiei enesciene.

https://p.dw.com/p/L6Jn
Peter Kuhn la pupitrul orchestrei Bergische SymphonikerImagine: Medana Weident / DW

Că e aşa, a dovedit-o prin deschiderea primei stagiuni în calitatea de şef al acestui ansamblu, cu Rapsodia Nr. 1 de George Enescu. Lucrarea şi interpretarea sa de către Bergische Symphoniker au fost elogiate în presa locală. Dar iată că n-a trecut mult de la acest debut, că Peter Kuhn a inclus în progamul său o altă lucrare enesciană, mai puţin cântată - "Voix de la nature", poem simfonic rămas neîncheiat. "Prin intermediul instrumentelor de suflat şi cu coarde, fluxul elegiac al muzicii se înalţă din adâncuri, luând forma unei unde polifonice, complexe şi policrome, ca dealurile carpatine din patria lui Enescu", scrie plin de admiraţie Jan Crummenerl în "Solinger-Tageblatt".

Die Bergischen Symphoniker
Bergische Symphoniker interpretând Enescu la SolingenImagine: Medana Weident / DW

Ce îl impresionează pe dirijor la muzica lui Enescu?

„Bogăţia de nuanţe a orchestraţiei tuturor lucrărilor sale şi bogăţia de idei a compozitorului. Mă impresionează întreaga expresivitate a operelor sale, aceste sonorităţi ale sfârşitului de epocă romantică, infuenţate puternic totuşi de muzica franceză, dar, în acelaşi timp, de folclorul românesc. Enescu reuşeşte să sintetizeze toate aceste aspecte într-un tot unitar, palpitant, fascinant. Interesant este şi cât de bine cunoaşte el timbrul fiecărui instrument în parte, cât de fină şi precisă este orchestraţia sa. Compozitorul are cerinţe excepţionale de la orchestră, pe care ansamblul însă le onorează deja de la prima repetiţie."

L-am întrebat pe Peter Kuhn dacă va continua seria prezentării lucrărilor enesciene cu Bergische Symphoniker şi mi-a răspuns plin de entuziasm:

"Da, aşa sper. Şi în ultimii ani, în timpul activităţii mele desfăşurate la Bielefeld, am interepretat multe piese de George Enescu, între care opra sa "Oedipe" şi câteva lucrări pentru orchestră. Visez însă să dirijez una din simfoniile sale, doar că aceasta presupune un efort mare, în speţă e nevoie de mai mulţi instrumentişti. Pentru simfonia a treia, de pildă, e nevoie şi de un cor. Totuşi, acesta este un ţel al meu pe termen lung. Enescu a compus multe piese frumoase, nu doar Rapsodiile, operele sale timpurii, ci şi lucrările pentru orchestră concepute la maturitate. Dintre acestea voi presăra mereu câte una în programul meu."

Autor: Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru