Merele: scut în faţa gloanţelor separatiste

Regimul Saakaşvili a încercat atunci să redobândească controlul asupra teritoriului osetin, dar în numai câteva zile trupele comandate de Tbilisi au fost forţate de armata rusă să se retragă. Temporar, o cincime din teritoriul Georgiei s-a aflat sub ocupaţie rusească. Armata Roşie s-a retras apoi în spatele liniei de demarcaţie în sprijinul regimului separatist. Iar în zona de graniţă situaţia este în continuare extrem de tensionată.

Satul Dwani este ultima bucată de pământ controlată de georgieni. La numai 150 metri depărtare, flutură steagul osetin alb-roş-galben. Când vrea să intre în propria-i casă, Saal Achalkazi trebuie să treacă prin faţa santinelelor bine înarmate. Casa lui Saal se află la marginea satului, pe linia de demarcaţie. "Odată m-au prins aici miliţienii şi m-au obligat să le pun în portbagajul maşinii tot ce aveam în casă: vin, ceapă, cartofi. M-au ameninţat cu arma aşa că n-am avut încotro şi le-am dat. Umilitor a fost faptul că m-au forţat să le pun toate lucrurile în portbagaj cu mâna mea", povesteşte Saal.

Întrucât casa este situată dincolo de ultimul post de control georgian, trupele militare nu-l pot proteja. Ca atare, bărbatul nu se încumetă să-şi petreacă noaptea în propria lui casă: "În timpul zilei e mai puţin periculos. Dacă se apropie cineva de casa mea pot să fug pe uşa din spate şi prin grădină. Aşa n-au cum să mă vadă, deci nu-mi pot face rău", spune Saal.

Nostalgia vechiului cămin

De la linia de demarcaţie şi până la Ţhinvali - capitala Osetiei de Sud, care şi-a declarat independenţa în anii 90, sunt doar câţiva kilometri. Secole de-a rândul georgienii şi osetinii au coexistat în bună pace. După prăbuşirea Uniunii Sovietice însă cele două comunităţi s-au ridicat una împotriva celeilalte. În 2008 conflictul a renăscut. Georgienii care trăiau în satele din Osetia de Sud au fost nevoiţi să se refugieze. "N-am văzut ce s-a întâmplat cu satele noastre. Am aflat că nu mai e nimic acolo. Nici case, nici copaci...nimic!", spune o femeie a cărei locuinţă se afla cu un an în urmă nu departe de casa lui Saal, dar pe teritoriu osetin.

Pierdută e băncuţa din faţa casei, unde obişnuia să se adune cu vecinele în serile calde de vară.Acum, femeia stă în uşa unei clădiri vopsite în ocru, situată undeva în apropiere de Tbilisi. Lângă autostradă, guvernul georgian a construit, în mare grabă, sute de case mici, viu colorate, pentru populaţia refugiată din teritoriile osetine. O altă femeie ţine în mână o foaie printată color pe care se zăresc ruinele unei case mistuite de flăcări. A găsit fotografia pe internet şi crede că imobliul ars este chiar fosta ei casă. "În satul nostru se trăia bine. Oamenilor nu le lipsea nimic, casele erau mari - toate cu etaj. În spate aveam grădini cu legume", povestesc refugiaţii.

Mărul din faţa casei

La Dwani, Saal Achalkazi se plimbă prin încăperile goale ale casei pe care a fost nevoit s-o părăsească în timpul luptelor. După încetarea focului s-a întors înapoi. Casa era devastată. "Numai lămpile din tavan nu le-au furat. Probabil le-a fost teamă că se electrocutează", povesteşte bărbatul.

Saal vine zilnic împreună cu familia la casa goală de pe linia de demarcaţie. În cursul zilei lucrează în grădină şi repară stricăciunile făcute de alţii în urmă cu un an. În partea din spate a grădinii poate petrece ore în şir fără teamă. În merii din faţa casei s-au copt fructele, dar ajunge mai greu la ele fiindcă locul e deschis din toate părţile. Întotdeauna pe fugă, reuşeşte totuşi să aibă grijă şi de pomii lui. "Acolo cresc mere foarte bune. Mereu pun îngrăşământ la rădăcina copacilor ca să facă fructe mari şi zemoase, dar nu ştiu dacă o să mai apuc să le mai culeg vreodată sau o vor face osetinii în locul meu."

Autori: Mathias Bölinger, Claudia Ştefan
Redactor: Rodica Binder