Merge România într-o direcţie greşită?

Sondajul a fost realizat între 13 si 20 mai, într-o săptămînă marcată de nelinişti socialeşi de manifestaţii de protest. Opiniile sînt necruţătoare　: dintre cei intervievaţi, 61% au opinii negative faţă PDL, 56,5% faţă PSD, 46,8% faţă de PNL şamd.

Procentul masiv de aproape patru cincimi de opinii negative este legat însă mai ales de înrăutăţirea generală a situaţiei economice　: 65% dintre cei chestionaţi s-au plîns că o duc mai rău decît anul trecut, 29% au declarat că au aceeaşi situaţie şi doar 5% au spus că situaţia lor materială s-a îmbunătăţit.

Sondajul, realizat de către Grupul de Studii Sociale 2000, a fost comandat de PNL şi a cuprins exclusiv populaţia muncipiului Bucureşti. Putem presupune însă că un sondaj naţional ar fi confirmat măcar proporţiile mari legate de tendinţe şi aşteptări. Merge aşadar România într-o direcţie greşită?

Surprinzător, la prima vedere, este că oficialii cu răspunderi înalte au exact aceeaşi opinie. România merge într-o direcţie greşită au declarat guvernatorul Băncii Naţionale, preşedintele Republicii şi Ministrul de finanţe, referindu-se însă la ceva destul de diferit.

În România veniturile la Buget se plasează la nivelul a 30 - 31% din PIB, iar cheltuielile publice (salarii plus protecţie socială) ating cu regularitate 40 - 41 % din PIB, ceea ce înseamnă că restul va trebui acoperit din împrumuturi. Or, cîtă vreme economia nu dă semne de redresare, perspectiva unei noi îndatorări este tot mai apropiată.

Dar îngrijoarea este legată mai ales de dinamica faptelor, astfel spus, de direcţia către care se îndreaptă România. Comparaţia mereu mai imperioasă cu societăţile occidentale a provocat creşterea treptată a cheltuielilor cu securitatea socială. România a trăit în anii din urmă cu visul statului providenţă, aşa cum l-a perceput ea în ţările bogate ale Uniunii Europene.

Chiar dacă în anul 2007, anul unor evoluţii critice, cît priveşte creşterea cheltuielilor sociale, Guvernul a alocat în Buget doar 10% din PIB, tendinţa este îngrijorătoare. Sindicatele şi partidele de stînga repetă fără încetare faptul că România ar trebui să atingă nivelul statelor din UE, care se află între 20 şi 25% din PIB.

Aşadar în ciuda evoluţiilor economice nefavorabile, tendinţa creşterii cheltuielor sociale tinde să se păstreze. Atîta doar că ansamblul prestaţiilor sociale se măreşte mult mai repede decît avuţia naţională.

În plus, România cunoaşte o tendinţă demografică negativă, care creează o mare presiune asupra sistemului de pensii. Potrivit statisticii oficiale, la 31 decembrie 2009 existau 5.514.200 de pensionari şi 4.376.700 de salariaţi. Or, acest lucru înseamnă că 1,26 de pensonari sînt susţinuţi de un salariat. Iar raportul acesta se măreşte pe zi ce trece.

Un raport elaborat de Ministerul Muncii arată fără dubiu care este direcţia evoluţiilor demografice: „Începînd din anul 1990, populaţia totală a scăzut an de an, într-un ritm mediu anual de 0,2%. Cea mai accentuată scădere s-a înregistrat în perioada 1992 – 2002, cînd populaţia a scăzut cu 1,1 mil. locuitori. Valorile negative ale sporului natural, combinat cu cele ale soldului migraţiei externe, au făcut ca populaţia să se diminueze în perioada 2002 – 2007 cu 268 mii persoane. Datele arată o scădere cu 8,3 puncte procentuale a tinerilor în perioada 1990 – 2007 (23,7% în 1990, respectiv 15,4% în 2007), precum şi o crestere cu 4,6 puncte procentuale (10,3 în 1990, respectiv 14,9 în 2007) a populaţiei vîrstnice de 65 ani şi peste."

Aşadar scepticismul oficial se bazează pe date certe, care nu pot fi combătute prin declaraţii politice. Populaţia României îmbătrîneşte; o parte a populaţiei active, oricum tot mai reduse, migrează constant în ţările bogate; în acelaşi timp presiunea pentru sporirea chletuielilor sociale se menţine constantă. Concluzia este că România merge vertiginos într-o direcţie greşită şi că sensurile trebuie să fie inversate.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Cristian Ştefănescu