„Mergem înainte, până ce preşedintele Bush va hotărî altceva...”

ancelarului german, Angela Merkel. Sub presiunea opiniei publice internaţionale, preşedintele SUA, George W. Bush, a schiţat recent perspectiva închiderii centrului de detenţie, în cazul în care Curtea Supremă de Justiţie a SUA va hotărî statutul unei asemenea Curţi marţiale ca fiind ilegal. Corespondentul nostru de la New York, Daniel Scheschkewitz, s-a deplasat la locul faptei, pentru a cerceta mai de aproape condiţiile de detenţie aspru criticate de opinia publică internaţională.

Cine doreşte să viziteze centrul de detenţie Guantanamo trebuie să fie posesorul unei invitaţii în acest sens, din partea forţelor armate americane, invitaţie care include, de asemenea, escortarea oaspeţilor pe parcursul întregii vizite. Discuţiile cu deţinuţii sunt interzise, iar vizitatorilor nu li se arată decât ce este prevăzut în acest sens de către cadrele militare aferente. Sub rezerva acestor aspecte, situaţia din centrul de detenţie din Guantanamo se prezintă astfel:

Închisoarea din Guantanamo a fost înfiinţată în 2002 şi este alcătuită din 5 complexe de clădiri, un al şaselea corp se află în construcţie. Numărul deţinuţilor aflaţi în prezent în spatele gardurilor supersecurizate este de 460, majoritatea au fost reţinuţi în Afganistan şi Irak. Dintre cele 760 de persoane aduse aici din 2002 încoace, doar zece au fost anchetate în faţa tribunalului în baza unor capete concrete de acuzaţie. 260 de deţinuţi au fost eliberaţi. În total au avut loc peste 30 000 de interogări, şi s-au redactat 4000 de rapoarte despre informaţiile obţinute de la deţinuţi. Generalul de brigadă Edward Leacock şi comandantul adjunct al lagărului a explicat:
„Am constatat că există deţinuţi care au cunoştinţă despre metodele de recrutare ale organizaţiei teroriste Al-Qaida, dar şi despre structura internă a altor organizaţii teroriste. Unii pot furniza date despre acţiunile întreprinse de Al-Qaida pentru a ajunge în posesia armelor de distrugere în masă. Am primit, de asemenea, informaţii despre bombe şi încărcături explozive, precum şi despre metodele de finanţare pe sub mână practicate de Al-Qaida”.

În opinia organizaţiilor pentru drepturile omului, nu toţi deţinuţii sunt însă terorişti sau implicaţi în acte teroriste şi ca atare potenţiali informatori. Expertul în materie de terorism, Kathreen Beierman, arată:
„Este foarte posibil ca printre deţinuţii din Guantanamo să se numere şi infractori. Aceştia trebuie, fără îndoială, sancţionaţi. Dar în închisoare se află şi deţinuţi nevinovaţi, care ar trebui eliberaţi de îndată, căci ei nu reprezintă vreun pericol nici pentru SUA, nici pentru altcineva. În cele din urmă există, într-adevăr şi deţinuţii care se află undeva la mijloc, care pe hârtie nu au comis nici o fărădelege, dar care în mod cert s-ar deda la acte de violenţă de îndată ce ar fi repuşi în libertate”.

Această din urmă categorie pare să justifice existenţa centrului de detenţie, prin atitudinea prizonierilor ostilă SUA, manifestată continuu, după cum a declarat un paznic sub anonimat:
„Mulţi dintre deţinuţii cu care am zilnic de a face vor să mă omoare. V-ar omorî şi pe dumneavoastră. Unii dintre ei mi-au spus-o în faţă, că dacă scapă de aici vor ucide atâţia americani cât vor putea până-şi vor da ei înşişi viaţa”.

Până acum nu au existat victime decât în rândul deţinuţilor. Recent au decedat trei deţinuţi din Camp Delta, prin suicid, după cum a declarat conducerea închisorii, care a deschis de îndată o anchetă penală. Comandantul adjunct, Leacock, susţine că triplul suicid a fost un complot antiamerican bazat pe motive politice.

În Camp Delta sunt încarceraţi cei mai periculoşi 75 de deţinuţi, şi în acelaşi timp cei mai importanţi informatori. Celulele de aici, cu suprafaţa de 3,60x2,40m, sunt individuale, protejate prin uşi grele de fier, luminate adesea non-stop, şi supravegheate cu ajutorul camerelor de luat vederi, de asemenea sunt prevăzute cu aer condiţionat şi cu alarmă de incendiu. La ambele niveluri există şi câte o celulă amenajată pentru persoane cu handicap. Fiecare celulă are o săgeată pe perete care indică direcţia Mecăi, iar deţinuţii au dreptul să aibă un coran, pe lângă celelalte câteva obiecte personale: uniforma maro de deţinut, sau portocalie, în cazul unei răzvrătiri, sandale sau pantofi de pânză de sac, un prosop, săpun, hârtie igienică. Nimic din dotarea camerei nu le permite deţinuţilor să se autoflageleze. La fel şi în cele trei camere de interogare, dotate comod, cu o canapea şi fotolii de piele, chiar şi cu un televizor. Cum aşa? „Deţinuţilor le plac filmele !...”, soseşte răspunsul ezitant al comandantului adjunct.

Cu toate acestea, organizaţiile pentru drepturile omului sunt ferm convinse că armata americană apelează frecvent la tortură pentru a obţine informaţiile dorite de la deţinuţi. Conducerea închisorii respinge aceste acuzaţii, negând chiar şi metoda de torturare prin înec, aşa-numita Waterboarding.

În ciuda metodelor neortodoxe de capturare, detenţie şi interogare, deţinuţilor li se permite amelioarea statutului lor, şi ca atare a condiţiilor de încarcerare, până chiar la obţinerea eliberării. Comportamentul corespunzător este răsplătit prin majorarea timpului alocat activităţilor sportive de la jumătate de oră la două ore pe zi, prin posibilitatea de a opta între sandale şi pantofi din pânză de sac, şi prin accesul la biblioteca închisorii, unde cele mai citite cărţi sunt, în continuare, Harry Potter. Iar 133 din deţinuţii eliberaţi până acum au fost repuşi în libertate în urma aşa-numitelor Administration Review Boards, mecanismul de control anual al potenţialului pericol pe care-l reprezintă fiecare deţinut, care se desfăşoară în baza unor consultări între judecătorul militar, secundanţii săi şi deţinuţi, unde cei din urmă pot aduce ei înşişi argumente în favoarea eliberării lor.

„Din cei 463 de ddeţinuţi care au participat la primul Administration Review Board, au fost eliberaţi 133, adică aproape o treime, ceea ce este un aspect extraordinar, deoarece o naţiune aflată în război nu-şi eliberează prizonierii înainte de încheierea conflictului. Se iau prizonieri, se internează în lagăre, aşa cum procedăm noi în Guantanamo, iar după terminarea războiului li se dă drumul acasă. Noi le permitem, însă, să se întoarcă în timpul războiului”, a declarat căpitanul Thomas Quinn, directorul responsabil pentru mecanismul de control Administration Review Boarding.

Preşedintele Bush a mers în ultima vreme chiar mai departe cu concesiile, schiţând posibilitatea închiderii cu totul a centrului de detenţie. În acest sens, nu doar că de doi ani de zile nu au mai fost internaţi noi deţinuţi, şi că pentru deţinuţii din complexele 1-4 se construieşte, din motive practice, un al şaselea complex, dar mulţi prizonieri au fost eliberaţi în condiţiile în care s-au găsit state care să-i preia. În aceasta constă principala problemă a închiderii lagărului : Încotro, apoi, cu deţinuţii? Multe ţări nu sunt în măsură să îndeplinească condiţiile de supraveghere impuse de SUA în cazul deţinuţilor eliberaţi, sau, dimpotrivă, nu garantează faptul că prizonierii reîntorşi în patrie nu vor fi torturaţi din nou. Consilierul Departamentului american de Stat pe probleme juridice, John Bellinger, a declarat:
„Le-am explicat exact europenilor şi celorlalţi critici ai lagărului Guantanamo, ce trebuie să se întâmple ca lagărul să poată fi închis. De fapt, e mai uşor de zis decât de făcut”.

În aceste condiţii, comandantul adjunct Leacock nu poate decât repeta neostensit în faţa mass-mediei:
„Mergem înainte, până ce preşedintele Bush va decide altceva”.