1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Merkel la apogeu

Kay Alexander Scholz, Claudia Stefan27 noiembrie 2013

În timpul negocierilor pentru formarea coaliţiei, Angela Merkel s-a abţinut de la declaraţii. Iar cînd le-a făcut, şi-a respectat binecunoscutul ei stil lapidar. Se va schimba ceva în noul mandat?

https://p.dw.com/p/1APXy
Imagine: picture-alliance/AP

În public, primul cancelar de sex feminin din istoria Germaniei acordă atenţie doar câtorva probleme, dar cu grija de a menţine o oarecare distanţă faţă de politica actuală. Politică pe care, în schimb, o arbitrează, o corectează şi o trasează conform răspunderii ce-i revine în calitatea de şef al guvernului. Pentru că, în cele din urmă, Angela Merkel este cea care decide - deseori printr-un compromis, uneori cu sânge rece.

Criticii spun că Merkel domină întreaga clasă politică. Cu toate acestea îi recunosc succesul. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a plasat-o des în mijlocul societăţii reuşind să câştige, astfel, un nou segment de alegători. Campania electorală pentru alegerile parlamentare şi rezultatele obţinute de formaţiunea cancelarului Merkel (CDU) au fost o confirmare a manierei sale de guvernare.

Opoziţie slabă

Merkel a decis şi structura negocierilor pentru coaliţie: multe runde, scurte şi lungi, la care au luat parte numeroase grupuri de lucru formate atât din politicieni de rang înalt şi lideri ai partidelor, cât şi din premieri de land sau politicieni locali. Strategia cancelarului a avut la bază motive pragmatice.

Angela Merkel ştie că noul său mandat ar putea fi ceva mai relaxat. În Bundestag, marea coaliţie (CDU, CSU şi SPD) deţine majoritatea. Cele două partide de opoziţie, Partidul Verzilor şi Partidul Stângii, sunt atât de slabe numeric încât Guvernul nu va putea fi supus unor presiuni masive, de exemplu printr-o comisie de control. În plus, cancelarul nu trebuie să se teamă de oprelişti nici din partea Bundesrat-ului căci social-democraţii nu vor mai folosi Camera Superioară ca pol opus al Bundestag-ului, cum s-a petrecut în ultima legislatură.

E bine dacă, într-un asemenea context, cât mai mulţi actori politici sunt gata să preia răspunderea şi să cadă de acord asupra acordului de coaliţie. E bine şi dacă vor ajunge la înţelegeri cât mai clare chiar de la început aşa încât, în următorii patru ani, să nu revină la masa negocierilor.

Große Koalition CDU und SPD einigen sich 27. Nov. 2013 Koalitionsvertrag
27.11.2013, Acordul de coalitieImagine: Reuters

Germaniei îi merge bine - o stare de fapt datorată şi deciziilor politico-economice din ultimii ani. Iar noul cabinet Merkel poate profita de pe urma acestui lucru. În plus, cu o mare coaliţie la conducere, raporturile financiare cu landurile pot fi mult mai uşor reglate. Aceasta ar fi una dintre priorităţile anilor următori, având în vedere faptul că, din 2020, landurilor nu li se mai permite să acumuleze noi datorii.

După alegeri, înainte de alegeri

Totuşi, sarcina cancelarului nu va fi uşoară nici în timpul celui de-al treilea mandat. În interiorul partidului său, CDU, Angela Merkel nu are concurenţă. În rest, singurul care simte nevoia, din când în când, s-o mai contreze e preşedintele Uniunii Creştin Sociale (CSU), influentul premier bavarez Horst Seehofer. Dar în fruntea Bundestag-ului se află alianţa CDU/CSU, deci cele două formaţiuni depind una de alta.

Ameninţarea ar putea veni, însă, din altă direcţie. La orizont deja se conturează următoarele alegeri pentru Bundestag, din 2017. Cine cu cine va mai conduce atunci? Partidul liberal (FDP), partenerul tradiţional de coaliţie al CDU/CSU, nu se ştie dacă va reuşi să intre în Bundestag peste patru ani. Şi sunt ecologiştii pregătiţi pentru o alianţă cu conservatorii?

De la începutul anului, deputaţii celor două formaţiuni vor încerca să se cunoască mai bine. Un demers similar a existat şi-n anii ´90: prin aşa-numita "Pizza Connection" reprezentanţii celor două grupuri parlamentare au dorit să se apropie unii de ceilalţi. Graţie tacticii şi capacităţii sale de adaptare, cancelarul Merkel va deţine controlul şi asupra acestei viitoare noi alianţe, care i-ar putea fi de folos.

Şi Europa?

Europa ar trebui să-şi revină, susţine Merkel de multă vreme. Situaţia relaxată din Germania ar putea netezi calea către mult discutata uniune politică. Angela Merkel susţine că va analiza în detaliu modul în care Uniunea Europeană s-ar putea îmbogăţi cu acest nou concept.

ARCHIV - ILLUSTRATION: Die Fahne der Europäischen Union (EU) spiegelt sich am 25.07.2012 in Köln in einer Euro-Münze. Zur dauerhaften Lösung der Euro-Schuldenkrise strebt Deutschland eine rasche Vertragsänderungen in der EU an.Foto: Oliver Berg dpa +++(c) dpa - Bildfunk+++
Imagine: picture-alliance/dpa

Cancelarul federal îşi doreşte instituţii europene puternice. În viitor, UE ar trebui să traseze mai puţine directive prin care să le spună cetăţenilor cum să trăiască şi mai degrabă să acţioneze în calitate de putere economică, să creeze cadrul necesar creşterii economice şi încurajării inovaţiei.

Angela Merkel are 59 de ani. La următoarele alegeri parlamentare, cancelarul federal va fi în pragul pensionării. Înaintea recentului scrutin, existau zvonuri că Merkel ar vrea să se retragă peste doi ani. S-a mai auzit şi că ar primi un post important la Uniunea Europeană. Pure speculaţii. Deocamdată este aşteptat votul social-democraţilor privind detaliile acordului de coaliţie.

Dacă SPD nu se va pronunţa în favoarea textului, Merkel va trebui să facă, din nou, cărţile. Dar, oricare ar fi deznodământul, un lucru e sigur: puterea nu-i scapă din mână.