Metamorfozarea unui fost cancelar în idol al Germaniei de azi

Putere de judecată, claritate analitică, un discernămînt implacabil, sentinţe tăioase dar juste, capacitatea de a evalua în spirit kantian, consecinţele fiecărei decizii - sunt doar cîteva din calificativele enumerate de fostul purtător guvernamental de cuvînt Klaus Bölling cînd deunăzi, şi publicaţia de mare tiraj BILD AM SONNTAG îi cerea să definească deosebitele calităţi de care Helmut Schmidt a dat dovadă în cei 8 ani cît a deţinut funcţia de cancelar, din 1974 pînă în 1982.

În opinia istoricilor şi sociologilor, există cîteva explicaţii ale popularităţii cu totul ieşite din comun de care fostul cancelar social-democrat are parte azi, încă mai mult decît pe cînd îşi îndeplinea mandatul, explicaţii determinate de anumite împrejurări istorice care, deşi transgresează calităţile intrinseci ale caracterului, inteligenţei şi spiritului său raţional, le pun tocmai pe acestea în valoare.

Helmut Schmidt, al cincelea cancelar postbelic, a avut parte de una din cele mai zbuciumate perioade de guvernare: criza petrolului, recrudescenţa terorismului de extremă stîngă, recesiunea, sporirea şomajului…

Autobiografia sa recent publicată ţine capul de afiş al listei succeselor de carte în revista DER SPIEGEL. Volumul întregeşte argumentele pentru care tocmai azi, în plină perioadă de criză, Helmut Schmidt, în postura sa oficială de om politic şi în cea inoficială, de simplu cetăţean, este un reper al stabilităţii, un competent observator şi comentator al evenimentelor politice, al evoluţiilor lumii de azi, un director de conştiinţă lucid, deloc patetic şi poate de aceea, atît de convingător.

Hanseat pur-sînge, şi-a început cariera politică la Hamburg. Modul energic de a interveni în catastrofalele inundaţii din 1962 i-au sporit aura de om al faptei, adăugată celeia ,ulterior dobîndite, de abil negociator.

Preia funcţia de ministru al apărării apoi resortul finanţelor în 1972 , în guvernul Brandt.

A devenit premier după demisia colegului său de partid Willy Brandt în urma unui scandal de spionaj intrat în istorie sub numele de „afacerea Guillaume”. Helmut Schmidt cîştigă alegerile din 1976 la limită faţă de contracandidatul său creştin-democrat Helmut Kohl.

În septembrie 1977, un comando al Fracţiunii Armata Roşie, RAF îl răpeşte pe Martin Schleyer, preşedintele Asociaţiei Patronilor Germani, cerînd în schimbul punerii sale în libertate eliberarea din închisoare a unor terorişti. Helmut Schmidt încearcă să cîştige timp dar rămîne tare pe poziţie.

Creştin-democraţii solicită, în vederea combaterii teroriştilor de extremă stîngă, adoptarea unor măsuri speciale care ar limita anumite drepturi democratice. Reacţia lui Helmut Schmidt dezvăluie structura lui profundă de democrat convins:

„Proba de foc rezidă în mod decisiv în a nu permite ca principiul securităţii să prevaleze în dauna libertăţii. Ne opunem cu îndîrjire valului de intoleranţă pe care unii vor să-l reverse asupra ţării…”

În toamna aceluiaşi an 1977 un comando de palestinieni sprijinitori ai RAF răpesc un avion al companiei Lufthansa,la Mogadischu. Schmidt decide intrarea în acţiune a forţelor speciale de intervenţie GSG 9 .Ostatecii sunt eliberaţi,deţinuţii RAF se sinucid , Martin Schleyer este omorît de răpitorii săi, membri ai grupării RAF.

În 1980 Helmut Schmidt îl învinge la alegerile parlamentare pe contracandidatul său, creştin-social Franz-Josef Straus. Urmează neîntîrziat o confruntare internă cu proprii săi tovarăşi de partid privind acordul de staţionare a rachetelor nucleare NATO pe teritoriul Republicii Federale, întîmpinat cu ample demonstraţii de protest.

În 1982 partidul liber-democrat abandonează coaliţia cu social-democraţii, Schmidt rămîne şeful unui guvern minoritar iar la 1 octombrie 1982, o moţiune”constructivă” de neîncredere a creştin-democraţilor/ creştin-socialilor şi liber-democraţilor îl forţează să-şi depună mandatul, pe care-l preia Helmut Kohl.

Refuză, în pofida insistenţelor, să candideze din partea social- democraţilor la alegerile parlamentare anticipate:”Credibilitatea democraţiei presupune şi schimbarea guvernelor. Prin urmare nu mă plîng pentru că guvernul social-liberal trebuie să renunţe la putere. Deplîng însă lipsa de credibilitate a acestei schimbări şi a modului de a înlocui un guvern” afirma Helmut Schmidt în 1982.

Coeditor al săptămînalului DIE ZEIT din 1983, la care scrie şi acum, publicist, consultat de liderii politici actuali, intervievat frecvent de televiziune, calm, avînd autoritatea pe care o conferă inteligenţa, experienţa politică şi îndelungata experienţă a vieţii, Helmut Schmidt le spune şi azi semenilor în faţă, calm clar şi răspicat, adevărul, indiferent cît de puţin plăcut ar fi acesta. Ceea ce nu-i ştirbeşte cîtuşi de puţin popularitatea. Dimpotrivă.

La cei 90 de ani împliniţi Helmut Schmidt este cel mai preţuit om politic german iar lista celor care-i adresează cele mai calde urări este un registru al celebrităţilor politice de ieri şi de azi:vechiul său prieten Valéry Giscard d’Estaing , fost preşedinte al Franţei, relativ tînărul şef al fracţiunii liberale din Bundestag, Guido Westerwelle care în scrisoarea de felicitare îi reaminteşte sărbătoritului că vocea lui este în continuare nu numai cu luare aminte ascultată ci şi aşteptată, discipolii social-democraţi, între ei şi fostul cancelar Gerhard Schröder, semnatar al unui elogiu bine temperat,publicat în DER SPIEGEL şi fireşte, actualul cancelar german Angela Merkel.

În mesajul ei de felicitare, şefa guvernului german îl consideră pe Helmut Schmidt una din cele mai marcante şi prestigioase personalităţi ale Germaniei,mulţumindu-i sărbătoritului pentru contribuţia adusă la reuşita celor 6 decenii de democraţie în Republica Federală.