Metamorfozele unei dive eterne: Cleopatra

Locuitorilor fostei capitale germane şi numeroşilor turişti care se preumblă prin Bonn li se oferă ochilor în staţiile de autobuz şi metrou un afiş seducător: un portret al divei celei de-a 7-a arte, Liz Taylor. Ea, care a dat cel mai spectaculos viaţă pe ecran reginei egiptene din viţa Ptolemeilor, este reprezentată în postura Cleopatrei, dar într-o interpretare grafică modernă.

Afişul realizat de o „celebritate” a aşa numitei Street Art, Andrea Michaelsson, este la rîndul lui o irezistibilă invitaţie de a vizita această expoziţie tematică, elogiată pe larg pînă şi în paginile de foileton ale exigentului şi influentului cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Superb înscenate în 14 etape ale unui parcurs iconografic, metamorfozele reginei Cleopatra se înşiruie cronologic dar şi tematic, conform unor criterii interdisciplinare. Tablourile, sculpturile, tapiseriile, imaginile fotografice şi cinematografice, mostrele publicitare, provenite din colecţii particulare şi publice, extind gama reprezentărilor iconografice ale Cleopatrei, din epoca helenistică şi pînă azi.

Prin referinţele furnizate de istoriografii antichităţii, de un Plutarh iar ulterior, prin artiştii Renaşterii, bunăoară un Sheakespeare, un Michelangelo, Cleopatra intră în cotidianul fiecărei epoci, oferind prin episoadele aventuroasei sale vieţi, curmată eroic, printr-un gest sinucigaş intrat în legendă, o generoasă suprafaţă de proiecţie celor mai diverse reprezentări.

Ea este o regină foarte inteligentă, practică o politică pragmatică, este conştientă de farmecul personal, pe care-l instrumentalizează politic astfel încît să dea dimensiuni hegemonice, puterii.

Structura expoziţiei reflectă caracterul polivalent al metamorfozelor Cleopatrei, regină a Egiptului, parteneră, amantă, soţie a Cezarilor. Renaşterea o redescoperă, îi reconstituie şi remodelează chipul, tematizînd relaţia dintre amor şi putere, stabilind corelaţii mitologice: ipostazele în care este reprezentată Cleopatra sunt voit compatibile şi cu reprezentări ale zeiţei Artemis, sau ale Ariadnei, cea iremediabil îndrăgostită de Tezeu. Regina egipteană apare cînd fastuos înveşmîntată cînd goală, aidoma unei Eve biblice sau zeiţei Venus. Episodul sinuciderii, al ducerii şarpelui la piept, scos din coşul cu smochine, prezentat ca o ofrandă, aminteşte de martiriul unor mucenici creştini fiind însă şi cel mai frecvent reprezentat grafic, mizînd pe jocul subtil dintre eros şi thanatos, dintre iubire şi moarte… Secvenţa banchetului cînd regina cufundă preţioasa perlă într-o cupă de oţet, în care giuvaerul se transformă într-o pastă translucidă, trece şi drept o alegorie a luxuriei, a risipei, a cinismului. Campania lui Napoleon în Egipt potenţează popularitatea mitului Cleopatrei, regina devenind din femme orientale o femme fatale.

Secolul XX reciclează mitul, starlete şi vedete, de la Josephine Baker pînă la Madonna, preiau look-ul domnitoarei egiptene, atributele de suprafaţă ale unei Cleopatre fantasmatice. Scena dramatică şi marele ecran oferă un nou spaţiu de joc avatarurilor reginei căreia îi dau chip Claudette Colbert, Vivien Leigh, culminînd cu Liz Taylor care, ca nimeni alta, este identificată în imaginarul colectiv cu modelul ei antic.

Excelenta expoziţie de la Bundeskunsthalle oferă publicului rarissima experienţă de a se confrunta cu imaginile şi semnificaţiile unui personaj istoric, al cărui chip se schimbă permanent, aidoma cioburilor de sticlă colorată dintr-un caleidoscop.

Şi pentru ca experienţa să fie „totală”, expoziţia care poate fi vizionată pînă pe 6 octombrie este însoţită, în buna tradiţie a Bundeskunsthalle din Bonn, de un dens program complementar: filme, conferinţe, concerte. Iar pe acoperişul complexului muzeal a fost creată o grădină tropicală, de felul celora care pe malurile Nilului, dăinuie, în amintiri, în tablouri sau în realitate, de pe vremea Cleopatrei şi pînă azi.