Miezul neexplicit al raportului Comisiei Europene

În scurta sa prezentare, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a mulţumit prim-ministrului Victor Ponta, pentru promtitudinea cu care a răspuns la problemele ridicate, apreciind că guvernul de la Bucureşti a reuşit în ultima clipă să evite tot ce putea fi mai rău.

Cu toate acestea, raportul Comisiei este, din punct de vedere politic, catastrofal. Niciodată un guvern al României nu a avut parte de comentarii directe atât de negative şi formulate fără prea multe precauţii diplomatice. La un moment dat se spune că noul guvern a arătat, încă de la numire, că nu pare întru totul dispus “să accepte că statul de drept este un principiu fundamental”, cu trimitere, pesemne, la ministrul Culturii Mircea Diaconu, acuzat de incompatibilitate, şi poate la candidaţii şi miniştrii succesivi la educaţie, Corina Dumitrescu şi Ioan Mang.

“Rezultă – se spune în concluzie – că mai sunt lucruri de făcut pentru stabilirea unor standarde ridicate în cazul funcţiilor înalte”.

Dar Raportul începe prin a discuta situaţia recentă, care reprezintă indiciul că reforma nu este ireversibilă, ceea ce pretinde continuarea monitorizării. Pe scurt, este vorba de a restabili prerogativele Curţii Constituţionale, de a reface rolul Avocatului Poporului, de a stabili o procedură transparentă în ce priveşte numirea conducătorilor DNA şi a Parchetului general şi de a evita contestarea deciziilor instanţelor de judecată (aluzie la cazul Năstase) DNA şi a parchetului general. În încheierea secţiunii se arată că “deşi prezentul raport analizează ultimii cinci ani în ansamblu, controversele actuale reprezintă o ameninţare gravă la adresa progreselor realizate până acum şi ridică întrebări serioase în ceea ce priveşte viitorul reformelor lansate”.

Între timp, primul ministru Victor Ponta a promis să respecte toate observaţiile Comisiei Europene chiar dacă acest lucru ar antrena grave costuri politice pentru coaliţia din care face parte. Primul şi cel mai important fiind acela de a pierde referendumul în favoarea preşedintelui suspendat, care, la cererea Comisiei, beneficiază de avantajul major al cvorumului de participare. Se poate vedea foarte clar că tonul general al Raportului a fost determinat de prezumţia potrivit căreia suspendarea preşedintelui ar fi avut ca scop principal distrugerea reformelor iniţiate în domeniul Justiţiei. Totul se ţese în jurul acestei temeri privitoare la reversibilitatea reformelor.

Există însă şi aspecte din raport care ar avea nevoie de câteva explicaţii şi, în orice caz, care ar pretinde o dezbatere făcută în cunoştinţă de cauză. Comisia vorbeşte insistent despre restaurarea prerogativelor Curţii Constituţionale. În ciuda faptului că între timp Curtea Constituţională a emis o decizie în acest sens, care nuanţează subiectul şi introduce anumite distincţii, Comisia şi-a păstrat, inflexibil, punctul ei de vedere. Se poate înţelege de aici că, prin acest Raport, Comisia solicită alianţei aflate la guvernare

să ofere Curţii puteri depline asupra oricăror hotărâri ale Parlamentului, ceea ce ar avea consecinţe încă neformulate explicit. Aşa cum se ştie deja din comentariile detaliate ale preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o asemenea schimbare ar oferi Curţii ultimul cuvânt în suspendarea preşedintelui. Comisia europeană ar intenţiona aşadar, prin această solicitare, să împiedice parlamentul de a mai lua pe viitor hotărâri ca aceea care a provocat recenta furtună politică. Aici se află miezul politic neexplicit al raportului Comisiei Europene şi probabil tot aici se manifestă, încă, rezervele liderilor guvernamentali de la Bucureşti.