Milionarii de stânga şi săracii corupţi

Potrivit unor surse citate de agenţia Mediafax, strategia anticorupţie adoptată marţi de Guvern conţine şi modificarea sistemului de finanţare a partidelor şi campaniilor electorale. Guvernul ar intenţiona să interzică fondurile private în campaniile electorale şi să stabilească o finanţare standardizată de la bugetul statului. Nu este prima dată când se propune acest lucru.

Presa a citat îndeobşte declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu de la o dezbatere organizată de Institutul de Studii Populare. Preşedintele propusese atunci să se interzică finanţarea privată şi a fost întâmpinat cu aplauze de o mică parte a asistenţei. Anterior aceeaşi idee fusese însă formulată şi de Institutul Ovidiu Şincai, un think tank al PSD, în cuprinsul unui raport consacrat politicii româneşti. Diferenţa a stat mai curând în argumentare. Preşedintele a susţinut că interzicerea fondurilor private ar avea ca efect eliminarea mitei electorale.

Raportul PSD a pus, în schimb, accentul pe egalitatea de şanse a competitorilor politici. Ion Iliescu avertizase el însuşi cu ani în urmă că votul în circumscripţii uninominale va crea o plutocraţie, căci numai cei cu bani vor ajunge în situaţia de a candida şi de a fi aleşi. Anterior votul pe liste presupunea o campanie electorală unică, centralizată, resursele partidului fiind în principiu egal distribuite între toţi candidaţii, dar apariţia colegiilor uninominale a descentralizat cu totul campania electorală.

Ce-i drept şi preşedintele Traian Băsescu a făcut aluzie la această dificultate: “Vă asigur că o să dispară şi din partide ideea «aoleu, trebuie să găsim candidat care are bani să-şi susţină campania»”. În PDL opiniile au părut să fie foarte diferite şi nici până astăzi nu s-a închegat o dezbatere organizată. La mai puţin de un an de la propunerea preşedintelui, un grup de militanţi au propus adoptarea unui sistem de finanţare mult mai transparent şi mai exigent faţă de încălcarea normelor, dar care permite totuşi finanţarea din surse private.

Este vorba de programul în 35 de puncte asumat de Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu în care cei trei recomandau preluarea sistemului german de finanţare a partidelor şi campaniilor electorale.

Interzicerea fondurilor private este aşadar susţinută cu două argumente: 1. finanţarea privată corupe şi 2. finanţarea privată limitează accesul celor mai puţin avuţi la activitatea politică. Dacă acest al doilea argument este clar şi bine ancorat în mentalităţile politice ale stângii socialiste, primul pretinde o discuţie mai largă. Este adevărat că finanţarea unor campanii electorale poate fi privită uneori ca o mită anticipată, dar alteori este pur şi simplu expresia aprecierii de care se bucură un partid în mediile private de afaceri.

În primul rând, este firesc ca producătorii agricoli să finanţeze un partid care propune în mod convingător anumite politici favorabile (taxe, subvenţii şamd) sau producătorii de alimente să susţină candidaţii care doresc reducerea TVA la pâine, lapte carne etc. Abia lipsa transparenţei şi limitările introduse de lege crează impresia complotului.

În al doilea rând, finanţarea privată este chiar expresia cea mai curată a participării politice şi a libertăţii de exprimare. Nimic nu este mai valoros pentru un partid sau candidat decât un donator entuziast. Interzicerea finanţării private ar împiedica aceste forme de participare.

În principiu interzicerea finanţării private a campaniilor electorale ar echivala cu o certă restrângere a libertăţii politice, în timp ce limitarea corupţiei este doar ipotetică. Nimic nu împiedică o mare corporaţie de tipul celei de la Roşia Montana să-şi cumpere influenţa în sânul tuturor partidelor şi după alegeri, mai ales că deputaţii aleşi după sistemul auster al finanţării publice ar semăna tot mai mult cu nişte funcţionari de stat: săraci şi corupţi.

În fine ideea după care numai partidele de dreapta ar beneficia de fonduri private este şi ea greşită. Stânga a beneficiat peste tot în lume de generoase subsidii, căci ideile politice nu se împart niciodată mecanic după linia de demarcaţie a intereselor economice. Dar nici interesele economice nu ar trebuie înţelese atât de simplist.

Rămâne desigur situaţia problematică a milionarilor de stânga, (deşi la urma urmelor este ea însăşi o expresie a libertăţii) după cum rămâne şi problema candidaţilor merituoşi lipsiţi de resurse, care se poate însă reduce şi ea la problema mai generală a excepţiilor ignorate.