Minciuna securistului

Minciunile au, în genere, se zice, picioare mai scurtuţe. Doar cele ale colaboratorilor STASI şi Securităţii par a fi mai lungi.

Oceane întregi de cerneală s-au scurs în România ( şi nu doar) întru înfierarea unor intelectuali care s-au despărţit încă din timpul dictaturii atât de clar şi categoric de comunism şi de propriile păcate din tinereţe încât şi-au consacrat viaţa memoriei, elucidării şi condamnării crimelor totalitare.

În mod curios, campionii acestor virulente "demascări” şi "înfierări" sunt „anticomunişti” târzii, din categoria „omului recent”, un tip descris de H.R. Patapievici. Sunt "anticomunişti" de-o virulenţă extraordinară, ce s-au trezit să critice însă regimurile marxiste abia după ce a dispărut şi cea mai vagă urmă de pericol plutind asupra unui astfel de demers.

Greţoşii energumeni şi corifei contemporani ai anti-totalitarismului tardiv manifestă o stranie orbire faţă de crimele poliţiei politice. Sunt oameni fie grav pătaţi ei înşişi, fie înregimentaţi în solda unor inşi care nu s-au mulţumit să laude cândva comunismul, ci l-au slujit cu abnegaţie, distrugând cu plăcere vieţi şi cariere prin turnătoria la securitate.

E plină de ei acea parte a presei româneşti arătate nu de mult cu degetul de raportul pe justiţie al Comisiei Europene. Sunt pline şi noile conduceri ale unor importante instituţii româneşti. Sub lansatoare lor de acuze şi de ceaţă, distrăgând atenţia de la marii vinovaţi ai crimelor totalitare şi de la necesitatea asanării prin lustraţie a vieţii publice au dispărut din prim-plan numeroşi oameni care au greşit, dar nu extrem de grav, şi nu într-un mod de neiertat. Oameni, ce şi-au asumat convingător erorile comise.

Intangibili au rămas în schimb, nu doar în România, inşii care, deşi turnători sadea ai poliţiei politice au izbutit să-şi acopere urmele atât de eficient şi să se folosească de justiţie atât de competent, încât au interzis calificarea lor drept „colaboratori”.

Şi de ei e plin estul Europei. Dar somnul nu le e uşor. Un caz tipic de coşmar irumpând neaşteptat în viaţa tihnită a unui parlamentar s-a petrecut, mai nou, în Germania Federală.

În cauză e o decizie actuală a procuraturii germane. Autorităţile încearcă să verifice pe baza unor documente de arhivă noi, un delict nou de sperjur precum şi prezumţia de vinovăţie ca informator al STASI plutind de circa 20 de ani asupra lui Gregor Gysi, şeful grupului parlamentar din Bundestag al postcomuniştilor din Partidul „Die Linke”, în speţă „Stânga”.

E vorba de fostul partid conducător al RDG, o formaţiune estgermană, modificată şi întregită prin contopirea ei cu rămăşiţe radicale de stânga ale Partidului Social Democrat din vestul Germaniei.

Acuzat decenii la rând că, în calitate de avocat al unor celebri disidenţi din RDG precum Robert Havemann şi Rudolf Bahro i-a spionat şi turnat la STASI pe clienţii săi, Gysi a reuşit tot mereu să-şi clameze nevinovăţia, să respingă orice acuze şi să-şi oblige criticii, în justiţie, să-şi retragă învinuirile.

Mai mult decât atât. Printr-un jurământ oficial, Gysi a reuşit în 2011 să împiedice difuzarea unui film documentar privind legăturile sale cu poliţia politică comunistă din estul Germaniei.

O nouă plângere penală, de această dată pentru sperjur şi mărturie falsă, a declanşat o anchetă a procuraturii din Hamburg, după ce, în Bundestag, Comisia de Imunităţi a hotărât că acceptă ca deputatului să i se ridice imunitatea şi să fie verificat.

Învinuit, pe baza unor probe proaspăt ieşite la iveală, că a minţit oficialităţile cu privire la legăturile sale cu poliţia politică, Gysi a respins categoric şi actualele acuze. Dar şeful Comisiei Parlamentare care i-a ridicat imunitatea, Thomas Strobl, a ţinut să evidenţieze că ne aflăm în faţa unei situaţii fără precedent.

Niciodată un şef de grup parlamentar german nu s-a văzut confruntat cu învinuiri de o asemenea anvergură şi gravitate. În plus, deşi deputatul postcomunist continuă să respingă energic orice acuză, „Comisia din Bundestag consideră că activitatea lui Gregor Gysi de colaborator neoficial al STASI e dovedită”, scrie textual ziarul berlinez Die Welt.

Cu ajutorul arhivelor, justiţia va stabili în ce măsură Gysi a povestit gogoşi, a cooperat cu STASI şi a comis delicte penale pentru care poate fi sancţionat penal. Fiindcă, spre deosebire de făptaşii unui sperjur, informatorii poliţiei politice nu pot fi pedepsiţi. Istoria poate în schimb să le fixeze indubitabil rolul jucat sub regim comunist.

Dar credibilitatea lui Gysi se vede serios avariată încă de pe acum. Dacă se va dovedi că şi-a inventat un trecut nepătat, minciuna, în cazul Gysi, va fi avut picioare de manechin scandinav. Dar oricât s-ar prelungi răstimpul de graţie de care se bucură cei mai abili dintre ei, hoţii şi mincinoşii ar face bine să ştie că vor trebui la un moment dat să dea socoteală. În Germania, ca şi în România.