Mine de aur inepuizabile

Autorii de tranzacţii bancare cumpără tot mai mult aur, pentru a-şi proteja capitalul de inflaţie. Producătorii de bijuterii din China şi din India sunt şi ei tot mai mult interesaţi de metalul preţios. Şi, fireşte, există încă multe alte solicitări care explică creşterea cererii pe piaţa celui mai curent metal preţios.

Filoanele de aur încep, însă, să fie epuizate. Geologii continuă să caute, dar şansele de a găsi noi zăcăminte par să fie foarte reduse. Pe acest fond pesimist, un studiu recent publicat în revista „Science“ vine să pună la îndoială caracterul epuizabil al zăcămintelor de aur şi lansează ideea că acestea se reînnoiesc în decurs de o generaţie.

În mod obişnuit, aurul se află în cantităţi mici distribuit în scoarţa pământului. Metalul intră în reacţie extrem de rar cu alte substanţe. Doar adânc în vulcani, la mare presiune, aurul se combină cu hidrogen sulfurat în apa care, în aceste condiţii, are o temperatură de câteva sute de grade. Când şi când, preţiosul amestec îşi croieşte drum către suprafaţă. Îndată ce presiunea scade sau apa se răceşte, aurul se desprinde din soluţie şi se acumulează în aşa-numite zăcăminte hidrotermale, în filoane de cuarţ, ce pot fi mai lungi de 100 km. În mod normal, durează milioane de ani până când se formează în acest fel un depozit mai mare. Este ceea ce au presupus geologii până acum.

Dar, se pare că procesul are loc mult mai repede. Pe insula Lihir în Papua Noua Guinee, este extras aur din mina Ladolam situată pe un vulcan stins. Foraje la o adâncime mai mare de un km le-au permis geologilor neozeelandezi Stuart Simmons şi Kevin Brown să înţeleagă mai bine procesul ce are loc în adâncuri. Ei au coborât sonde şi au prelevat probe din roca prin care curg soluţiile cu conţinut de aur. Au putut constata astfel că apa fierbinte din adâncuri transportă mult mai mult aur în zăcăminte decât s-a crezut până acum. Din diferenţa de temperatură dintre adânc şi suprafaţă, geologii au calculat viteza cu care curg curenţii. Ei au putut deduce că aurul din mina Ladolam s-a separat de apa din adânc în timp de 55.000 de ani; aceasta - admiţând că viteza apei şi conţinutul în aur au fost mereu asemănătoare cu cele de astăzi. Prin compararea datelor, se poate admite, însă, că unele zăcăminte se formează de-alungul a numai câteva decenii – consideră şi Christoph Heinrich de la ETH Zürich. Condiţia este doar să circule mai puţină apă decât în mina Ladolam şi, ca urmare, conţinutul de aur să fie mai ridicat, iar metalul preţios să se poată separa mult mai repede. O şesime din rezervele de aur sunt, ca şi la Ladolam, zăcăminte apropiate de sol, relativ reci şi care conţin mult potasiu. Astfel de zăcăminte trebuie găsite – este de părere şi Hartwig Frimmel de la Universitatea din Würzburg. Unele ar putea fi într-adevăr inepuizabile.