Mineritul moare sau ucide

Dubova nu este un centru minier cu tradiţie. Cea mai mare parte a românilor nu a auzit despre Dubova. Un nume rezonând doar în mintea celor care au trecut Dunărea înot pe vremea comunismului, în căutarea libertăţii. Accidentul de luni, rezultat în urma unei surpări, pare o ştire desprinsă din paginile unui ziar panamez. Un oftat, o pauză publicitară şi un prezentator de ştiri cu noutăţi de pe frontul libanez. O altă pauză publicitară şi un breaking-news: la Lupeni, trei mineri au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu gaz metan acumulat la o răspântie de galerii.

Privit de la suprafaţă, mineritul românesc, atât cât a mai rămas din el, este o povară şi nimic mai mult. O sursă de convulsii sociale şi de drame. Oameni care cer salarii mai mari sau subvenţii pentru a intra într-un subteran din care nu au garanţia că se vor mai întoarce. Au existat, de-a lungul anilor din urmă, mai multe momente în care starea mineritului a fost trecută pe agenda dezbaterilor politice pentru a putea fi, apoi, împinsă pe cea administrativă. Dar, de fiecare dată, timpul a rezolvat problema aşa cum numai el ştia să o facă: plasând-o la coada priorităţilor (mereu noi, mereu altele).

Mineritul este o oglindă a ceea ce se petrece, de fapt, la nivelul întregii societăţi româneşti: hei-ruipsm de imagine, pompierism propagandistic şi atât. Au venit şi fonduri de la Banca Mondială (drept e, sub formă de împrumut), liste întregi de mine ineficiente şi numai bune de închis sau pus la conservat circulând pe culoarele Ministerului Economiei. Nu toate şi-au închis porţile. Unele au avut pile mai puternice, aşa că au supravieţuit pentru a nu sufoca afaceri căpuşă. Altele, dimpotrivă, s-au trezit pe listă doar pentru că le abundă patrimoniul de fier, numai bun de exportat ca fier vechi. Asta la capitolul interese. La dezinteres putem enumera calculele eronate ale planificatorilor de la centru care, nu de puţine ori, pentru a bifa o sarcină, au greşit socotelile şi au decis conservări de mine mult mai costisitoare decât continuarea propriu-zisă a extracţiei. Iar acolo unde treaba merge mai departe s-au terminat fondurile. Aşa că se lucrează, pe mai departe, cu tehnologia veche, nu doar lipsită de randament ci şi la fel de puţin securizantă ca pe vremea minerilor lui Charles Dickens.