1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ministrul Federal al Apărării, prin gropile din România

19 aprilie 2010

Cenuşa vulcanică a dat peste cap programul oficialităţilor germane. Cancelarul Angela Merkel a revenit la Berlin cu aproape două zile întârziere, iar ministrul Apărării a fost nevoit să traverseze România cu maşina.

https://p.dw.com/p/N0Ja
Avionul cancelarului Angela Merkel, obligat să facă escale la Lisabona şi Roma la revenirea din SUAImagine: picture-alliance/dpa

La intoarcerea din Statele Unite, la sfarsitul saptamanii trecute, avionul, in care se afla Cancelarul Merkel impreuna cu delegatia oficiala, a fost nevoit sa aterizeze la Lisabona, din cauza spatiului aerian inchis.

Pană pe autostradă

Dupa o noapte neplanificata in capitala Portugaliei, aeronava a primit permisiunea de a zbura pana la Roma. Din Italia, Angela Merkel, insotita de aproximativ 60 de persoane, a calatorit pana la Berlin, pe o distanta de peste 1.500 de kilometri, cu autobuzul. Insa pe drum, in apropiere de Florenta, o pana de cauciuc a intarziat si mai mult deplasarea catre Berlin.

Merkel si-a anulat participarea la funeraliile fostului presedinte polonez Lech Kaczyinski si ale sotiei acestuia, Maria.

Aeroporturile germane vor ramane inchise pana cel putin astazi la orele 20:00, conform Autoritatii germane pentru siguranta zborului (Deutsche Flugsicherung). La cele doua aeroporturi din Berlin, Tegel si Schönefeld, au fost afectate aproximativ 2.000 de zboruri in cele cateva zile de la izbucnirea vulcanului in Islanda.

Cu maşina pe şoselele României

Spatiul aerian inchis i-a creat dificultati si Ministrului Federal al Apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg. Dupa vizita efectuata in Afganistan, de unde acesta urma sa-i insoteasca inapoi spre Berlin pe soldatii germani raniti, aeronava, in care se afla ministrul, a fost nevoita sa aterizeze la Istanbul. Zu Guttenberg a traversat in continuare mii de kilometri pana in Ungaria, cu autobuze care i-au fost puse la dispozitie de mai multe ambasade.

Verteidigungsminister Guttenberg in Termes
Ministrul Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a apelat la maşină în lipsa avionuluiImagine: picture alliance/dpa

Ministrul german a facut astfel cunostinta si cu soselele din Romania, in drumul sau catre Budapesta, de unde a fost transportat la Berlin cu un avion cu propulsie, de dimensiuni mici, conform declaratiilor purtatorului de cuvant al Ministerului Federal al Apararii.

In tot acest timp, mii de turisti blocati in Berlin asteapta cu sufletul la gura noi anunturi privind ora la care se va redeschide traficul aerian. Potrivit unor declaratii ale Autoritatii germane pentru siguranta zborului, ar exista posibilitatea ca restrictiile sa fie ridicate in Berlin mai devreme de orele 20:00, asa cum fusese preconizat in cazul celorlalte aeroporturi germane.

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Rodica Binder