1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ministrul german pentru Europa: "România va adera la termen, chiar dacă în unele domenii se va activa clauza de salvgardare"

Alina Kühnel6 septembrie 2006

Intenţionează Germania să blocheze integrarea României şi Bulgariei la 1 ianuarie 2007? În ultima vreme, au existat informaţii, potrivit cărora guvernul şi parlamentul federal nu ar mai susţine primirea de noi membri în structurile comunitare. Pentru a afla poziţia oficială a Cabinetului de la Berlin, ministrul de stat pentru Europa, Günther Gloser, ne-a oferit mai multe detalii.

https://p.dw.com/p/B2yI
Tratatul de Aderare pentru România trebuie ratificat şi în Bundestag
Tratatul de Aderare pentru România trebuie ratificat şi în BundestagImagine: AP

Domnule Ministru Gloser, în urmă cu puţin timp, v-aţi aflat în România, într-o vizită oficială. Cu ce impresii aţi revenit la Berlin?

Am fost invitat de Ministerul Român de Externe, pentru a ţine un discurs în cadrul Conferinţei Ambasadorilor, un discurs despre temele de interes major pentru România dar şi despre rolul României în regiune, cum ar fi iniţiativa guvernului privind colaborarea în zona Mării Negre. Cea mai importantă temă a fost, evident, integrarea europeană planificată pentru 1 ianuarie 2007. După discuţii, pentru că au fost numai discuţii ci nu constatări, am impresia că toatele temele deficitare la care s-a referit Comisia în primăvară au fost luate în serios la Bucureşti. Se poate ca în unele puncte, evoluţiile să nu fie pe măsura aşteptărilor. Dar noi, spun asta ca membru al Guvernului federal, credem că integrarea la 1 ianuarie 2007 este posibilă, dacă se continuă eforturile pentru îndepărtarea deficitelor.

Aşadar România pare a fi pregătită pentru Uniunea Europeană?

În funcţie de raportul de ţară pe care Comisia Europeană îl va prezenta la finele lunii septembrie şi de progresele de la capitolele rămase în urmă, aici aş vrea să menţionez higiena alimentară, fondurile alocate agricultorilor, returnarea Taxei pe Valoarea Adăugată, la sfârşitul lunii septembrie va fi stabilită data aderării. Noi am susţinut, chiar în urmă cu trei luni că, dacă guvernul şi parlamentul vor continua în actualul ritm să adopte şi să aplice legislaţia necesară, atunci integrarea la 1 ianuarie 2007 nu este periclitată.

V-aţi referit la autorităţile de la Bruxelles. Tocmai de la Bruxelles, mai ales din cercurile politice germane, ne parvin tot mai des informaţii potrivit cărora, Germania va amâna ratificarea Tratatelor de Aderare pentru România şi Bulgaria. Care sunt motivele?

În luna aprilie, Cabinetul federal a prezentat proiectul necesar ratificării Tratatului de Aderarea pentru România şi Bulgaria. Legea prevede că acest proiect trebuie înaintat Camerei Superioare a Parlamentului German, Budesrat-ului. A avut loc deja o primă dezbatere, în urmă cu câteva săptămâni. Ulterior, Bundestagul şi Bundesratul au stabilit un plan comun, plan care permite, într-o primă fază, lecturarea textului proiectului. Parlamentarii au decis însă să aştepte prezentarea raportului de ţară de la sfârşitul acestei luni, pentru a ţine cont de el în procesul de ratificare a Tratatului.

Cunoaşteţi România, aţi fost curând la Bucureşti. Ce recomandaţi României, guvernului de la Bucureşti, înainte şi după aderare?

Este vorba numai despre un sfat şi nu despre o avertizare. Trebuie susţinut ceea ce s-a afirmat şi înainte şi nu este valabil doar pentru România şi pentru Bulgaria, ci şi pentru statele care au aderat anterior la Uniunea Europeană. Ritmul actual al reformelor nu trebuie încetinit. Reformele trebuie să continue şi după aderare. Vedem chiar şi în Germania, membru vechi al Uniunii Europene, că eforturile pentru îndeplinirea promisiunilor făcute trebuie să continue.

Anumite domenii nu vor fi probabil pregătite pentru integrare la 1 ianuarie. În acest caz vor fi necesare noi mecanisme de lucru. Este vorba despre speculaţii. Îşi va pune Comisia Europeană problema activării unor clauze de salvgardare? A acelor clauze prevăzute în contractul de aderare? Dar, revenind la părţile positive, cred că România a făcut eforturi foarte mari în ultimele luni şi săptămâni. A existat o perioadă în care au apărut temeri privind încetinirea ritmului reformelor. Pe partenerii mei de dialog din România i-am încurajat să continue, să-şi păstreze voinţa de a duce cu bine la capăt promisiunile făcute. Aşa va fi atinsă ţinta stabilită de guvern, ţintă pe care cred că şi poporul român o susţine: integrarea României la 1 ianuarie 2007.

Deci, 1 ianuarie 2007, pare a fi un termen realist?

Da.