1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Misiunea militară a Uniunii Europene în Congo

Bernd Riegert/Mara Călinescu14 iunie 2006

2000 de soldaţi vor supraveghea desfăşurarea paşnică a primelor alegeri democrate

https://p.dw.com/p/B1Ml
Imagine: AP

Ce de-a doua misiune militara sub patronajul Uniunii Europene nu periclitează în nici un fel viaţa soldaţilor din 20 de state şi din Turcia, este de parere generalul german Karlheinz Viereck, care coordonează acţiunea, şi pe care nici recentele demonstraţii din Kinshasa contra amestecului străin în politica congoleză, nu l-au putut face să-şi piardă buna dispoziţie.

„Nici în timpul staţionării mele în Congo, nici din diversele relatări despre situaţia politică nu reiese în nici un fel că lucrurile s-ar putea agrava. Demonstraţiile fac parte din orice proces de democratizare, ele sunt peste tot în lume la ordinea zilei când sunt alegeri. Avem totul sub control,“ declară generalul Viereck.

Cei peste 2000 de soldatii, care provin din 20 de state ale Uniunii şi Turcia, vor fi staţionaţi începînd cu data de 10 iulie în Kinshasa, Libreville şi învecinatul Gabun, iar alegerile speră şi generalul Viereck să aibă într-adevăr loc pe 30 iulie.

După această dată trupele Uniunii Europene, trimise în Congo la cererea ONU, vor mai rămâne 4 luni pentru a asigura atât calmul pe parcursul alegerilor cât şi pacea pentru tânară democraţie africană după aceea.

Aldo Ajello – comisarul UE pentru regiunea marilor lacuri din inima Africii speră ca până la finele acestei misiuni în Congo să existe un nou parlament sub conducerea unui preşedinte. El a declarat recent că mandatul de faţă este exact de patru luni cât durează şi perioada de alegeri . Dacă se va schimba ceva, va trebui evident să se reanalizeze situaţia şi să fie luate noi decizii.

In concluzie, mandatul acestei misiuni poate fi prelungit oricum în caz că vor exista regiuni în Congo unde vor fi probleme în ceea ce priveşte alegerile sau formarea viitorului guvern.

Cum şi dacă îi va reuşi tot ce şi-a propus cu doar 2000 de soldaţi într-o ţară uriaşă şi într-o perioadă politică atât de tulbure pentru Congo, generalul Viereck a omis să explice recent la Bruxelles.

„Pe scurt – vom fi cât se poate de prezenţi, pe străzi, în aer, la Kinshasa, excepţie făcând doar cele 4 provincii din nord-estul ţării. In principiu vom fi cam peste tot“.

Să nu uităm că în ţară mai sunt staţionaţi şi 17.000 de soldaţi ai Naţiunilor Unite, iar de frică nici pomeneală, se va trage în tot ce se opune unor alegeri paşnice, a subliniat în centrala sa de la Potsdam coordonatorul german al misiunii, generalul Viereck.

„Mi-am luat toate măsurile, fiind în posesia unui amplu arsenal pentru asemenea misuni complexe.“

Nici criticile comisarului militar al Bundestagului,Reinhold Robbe, nu îl sperie pe generalul german. R. Robbe e de părere că soldaţii germani nu sunt suficient de bine pregăţi şi sunt expuşi unor pericole serioase în viitoarele confruntări cu trupele