1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mister: bancnote euro se dezintegrează în mâinile posesorilor

Ovidiu Suciu3 noiembrie 2006

Poliţia germană încearcă să elucideze motivul pentru care, de mai multe luni, bancnote euro, mai ales cupiuri de 50 de euro, se dezintegrează în mod misterios, atunci când sunt folosite la cumpărături sau când scoase din portmoneu.

https://p.dw.com/p/B20x
De ce se dezintegrează bancnotele euro?
De ce se dezintegrează bancnotele euro?Imagine: AP

Potrivit unui raport al politiei, pe bancnote ar fi depus un sulfat, care, în contact cu umezeala rezultată din transpiraţia mâinilor, se transformă în acid sulfuric. Acesta distruge treptat bancnotele. La 21 iunie, a fost semnalat primul caz: o bancnotă de 20 de euro dezagregată a fost depusă la o bancă din Berlin, urmată de o alta de 5 euro, la Dresdner Bank din Potsdam. Poliţia a crezut iniţial că a fost vorba de cazuri izolate, numai că de atunci au fost descoperite bancnote descompuse în alte 15 oraşe germane. În total, peste 1500 de cazuri. Anchetatorii exclud posibilitatea ca dezagregarea bancnotelor să fie provocată de o greşeală de imprimare. În schimb, deşi nu există deocamdată nici un fel de dovezi în acest sens, ei se tem că autorii prezumtivi vor să demonstreze că bancnotele euro pot fi distruse.