1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Mittal Steel plusează la oferta pentru Arcelor

Bogdan Bighiu19 mai 2006

Concernul indian a adăugat astăzi 7,2 miliarde de euro la oferta considerată ieri ostilă de Arcelor

https://p.dw.com/p/B27c
Firma indiană vrea să pună mâna cu orice preţ pe rivalul european
Firma indiană vrea să pună mâna cu orice preţ pe rivalul europeanImagine: AP

Concernul indian Mittal Steel, liderul mondial în producţia de oţel a făcut astăzi o nouă ofertă pentru preluarea rivalului european Arcelor. Propunerea este cu mult mai mare decât s-a speculat în această dimineaţă în presa economică europeană, ajungând la valoarea de 25,8 miliarde de euro, cu 38,7% mai mult decât oferta de ieri. Bursa europeană Euronext a suspendat de ieri de la tranzacţionare, acţiunile ambelor concerne. Anterior, Mittal Steel a anunţat ieri că este dispus să plătească pentru preluarea Arcelor 18,6 miliarde de euro, ofertă considerată drept ostilă de grupul european.