Mitul Friedrich Schiller

Probabil că "Oda bucuriei", al cărei text a fost compus de Friedrich Schiller, răsuna pe străzile Germaniei pe 10 noiembrie 1859, cu prilejul aniversării centenarului de la naşterea marelui poet. Istoricul kölnez Otto Dann, care a cercetat îndeaproape evenimentul, explică :

"Pretutindeni, chiar şi în micile oraşe de provincie, s-a celebrat în mod spontan centenarul naşterii poetului. Dascălii, preoţii au organizat ei înşişi evenimentele. Au avut loc defilări la care au participat şi primele aşa-numite sindicate. A fost cea mai mare sărbătoare în masă organizată în Germania secolului XIX."

Febra Schiller, care a cuprins Germania, avea la acea vreme un substrat politic, adaugă istoricul Dann. Trecuseră abia zece ani de la eşecul revoluţiei din 1848. Germania era în continuare stăpânită de aristocraţie. Ideea unui stat naţional german nu fusese însă dată uitării - iar poetul Fiedrich Schiller era considerat prototipul rezistenţei împotriva absolutismului. Schiller, aminteşte Otto Dann :

"s-a străduit mereu să înfrunte spiritul vremii sale. A fost un poet înzestrat cu o mare sensibilitate, atât în privinţa chestiunilor estetice cât şi a celor sociale şi politice".

Mai târziu, Schiller avea să devină eroul mişcării proletare, care vedea în poet un aliat al poporului muncitor.

"În această mişcare de emancipare se năştea, în prima jumătate a secolului XIX, spiritul republican. Simfonia a noua, a lui Ludwig van Beethoven, cu "Oda bucuriei" a lui Schiller, a devenit celebră graţie mişcării proletare - era cântată mereu de revelion", explică istoricul din Köln.

Friedrich Schiller devenise încă din timpul vieţii o legendă. Dramele sale marcate de ideologia libertăţii şi de patosul republican zguduiseră societatea germană. Prelegerile sale, ţinute la Universitatea din Jena, erau un magnet pentru publicul larg. Faima marelui poet ajunsese şi în ţările vecine - Adunarea Naţională franceză i-a acordat distincţia de cetăţean de onoare al Republicii, în timp ce aristocraţia olandeză îi acorda veşnic îndatoratului poet sprijin financiar.

"Schiller a consacrat opera sa dramaturgică importantelor naţiuni europene. Acţiunea piesei 'Don Carlos' joacă în Spania, ‚Wilhelm Tell' în Elveţia, 'Maria Stuart' în Anglia, iar drama neterminată ‚Demetrius' - în Rusia", aminteşte Otto Dann.

În secolul XX, opera lui Schiller a fost instrumentalizată în scopul propagandei naţionaliste şi populiste. Partidul nazist NSDAP mobiliza în 1934 tineretul german să participe la competiţii sportive cu următorul apel: "Friedrich Schiller! Friedrich Schiller! Îl omagiem pe Schiller drept exemplu pentru fiecare dintre noi, deoarece el a trăit, până la ultima suflare, în slujba misiunii sale !".

Totuşi, spiritul liberal al lui Schiller nu se potrivea cu ideologia nazistă. Astfel încât, în final, opera sa a fost interzisă, în special drama "Don Carlos".

După război, cele două state germane au intrat într-un fel de competiţie politico-culturală pentru moştenirea lui Schiller, dat fiind faptul că pe teritoriul amândurora se aflau importante monumente culturale dedicate poetului. În 1955, cu ocazia comemorării a 150 de ani de la trecerea poetului în nefiinţă, îşi aminteşte istoricul Dann, Thomas Mann a fost invitat de către ambele state germane să rostească o cuvântare în memoria lui Schiller. El a ţinut acelaşi discurs, mai întâi la Stuttgart, apoi la Weimar. În anii care au urmat, Republica Democrată Germană a cultivat memoria poetului, citându-l pe Johann Wolfgang von Goethe: "căci e al nostru". În paralel, în Germania Occidentală, opera lui Schiller a dispărut pe nesimţite din paginile manualelor şcolare, refugiindu-se pe scena teatrelor, unde regizorii se întreceau cu puneri în scenă provocatoare. Şi o fac pe mai departe.

Autor : Cornelia Rabitz/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor : Cristian Stefanescu