1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Miza electorală necomunistă din Republica Moldova

Din Chişinău, Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle15 iulie 2008

După ce liderii principalelor partide de opoziţie din Republica Moldova au exclus formarea unui singur pol anticomunist pentru alegerile parlamentare din 2009, migraţia politică a căpătat amploare la filialele de partid.

https://p.dw.com/p/Eclm
Imagine: AP Graphics/ DW

După votul din 4 aprilie 2005 al celei mai ambiţioase, până atunci, formaţiuni politice necomuniste – Partidul Popular Creştin-Democrat, în favoarea accederii liderului comunist Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului, la un gest aproape similar a recurs recent şi Partidul Social Democrat din Moldova exponenţii căruia au votat, împreună cu comuniştii şi creştin-democraţii, pentru demiterea preşedintelui liberal al Consiliului Municipal Chişinău, Mihai Ghimpu. Funcţia a fost ocupată de unul din liderii social-democraţi, Eduard Muşuc. La doar câteva zile de la acel eveniment, Muşuc a avut o întrevedere, la Preşedinţie, cu Vladimir Voronin, iar peste alte două zile, printr-o decizie a Curţii Supreme de Justiţie, el a scăpat de un dosar penal în care era cercetat pentru evaziune fiscală şi de procurarea ilegală a unui imobil.

Gestul social-democraţilor din Consiliul Municipal Chişinău, trecuţi cu votul în tabăra comuniştilor, a fost apreciat de liderul PL din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, drept „trădare a coaliţiei democratice”. În consecinţă, zilele acestea, mai mulţi membri ai PSD şi PPCD din afara Chişinăului au anunţat că abandonează formaţiunea şi aderă la PL al cărui vicepreşedinte este şi actual primar de Chişinău, Dorin Chirtoacă.

De fapt, fenomenul migraţiei politice a căpătat amploare în Republica Moldova cu câteva luni în urmă după apariţia pe scena politică moldovenească a Partidului Liberal-Democrat. Filiale întregi ale vechilor partide de orientare democratică, dar mai ales membri şi lideri locali ai PPCD, au aderat la această nouă formaţiune politică cu viziuni pro-româneşti. Aceasta l-a nemulţumit pe liderul creştin-democrat, Iurie Roşca, care a pornit o campanie mediatică de discreditare a liderului PLD, Vladimir Filat, reuşind să acrediteze ideea că acesta ar primi finanţare de la Moscova prin intermediul ex-ministrului moldovean al securităţii Valeriu Pasat, actualmente consilier al preşedintelui gigantului energetic rus „RAO ES”. Nici o instanţă de judecată nu a confirmat, însă, până acum această supoziţie.

Partidul condus de Vladimir Filat s-a evidenţiat în ultima vreme prin organizarea unor proteste-maraton împotriva refuzului autorităţilor comuniste de a semna Convenţia de mic trafic la frontieră cu România. Acest gest politic i-a atras mai ales pe primarii localităţilor din apropierea graniţei româneşti care văd în liberalizarea micului trafic o metodă de dezvoltare a comerţului şi, în consecinţă, o şansă de dezvoltare economică la nivel local.

Chiar dacă în general principiile PLD se aseamănă cu cele ale PL - două forţe politice democratice care vor conta în perspectiva alegerilor parlamentare din 2009, o eventuală coalizare a acestora este mai mult decât imposibilă în condiţiile în care majoritatea parlamentară comunistă şi deputaţii creştin-democraţi au modificat recent Codul electoral şi au interzis blocurile electorale. O unire a acestor două forţe politice, în vederea participării pe o listă comună la alegerile din 2009, este, însă, greu de imaginat în condiţiile în care ambele se bucură de o creştere constantă a popularităţii în detrimentul partidelor democrate considerate compromise ca urmare a combinaţiilor ciudate cu comuniştii. Invitat recent la Conferinţa Ligii Aleşilor Locali ai Partidului Democrat Liberal din România, vicepreşedintele PL din Moldova, Dorin Chirtoacă, a exclus orice legătură electorală „cu cei care sunt gata să schimbe pălăria de dragul puterii”. Declaraţia îl vizează indirect şi pe liderul liberal-democrat Vladimir Filat, care, fiind în 2005 deputat pe lista Partidului Democrat din Moldova, a votat şi el în favoarea accederii lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului, chiar dacă ulterior şi-a regretat gestul.

Un alt aspect care le va crea probleme mari celor doi lideri ai opoziţiei democratice este recenta interdicţie impusă persoanelor cu dublă cetăţenie de a candida la funcţii elective - atât Vladimir Filat, cât şi Dorin Chirtoacă mândrindu-se cu faptul că deţin şi cetăţenia română.