Mladici, Bin Laden şi modelul extremist

Nu se ştie dacă există o justiţie imanentă. Dar cei ce cred în ea se vor vedea întăriţi de ştirea arestării lui Ratko Mladici. În aşteptarea confirmării ei, bucuria tuturor celor care l-au urmărit în acţiune în războiul iugoslav din anii 90 are toate şansele să fie mare. Fiindcă mare este şi captura.

După Miloşevici şi Karadzici s-a văzut prins în cele din urmă şi ultimul şef de război care a patronat sistemul sârbesc al crimelor în masă, al genocidului şi epurărilor etnice; un sistem din pricina căruia Europa a redevenit în anii 90, pentru prima dată de la Holocaust încoace, nu doar teatrul unui război fratricid, ci şi scena unor bestialităţi greu imaginabile.

Dar cine a fost omul care a comandat în anii 90 executarea sceleratelor ordine ale capilor politici şi ideologici ai ultranaţionalismului sârbesc? Mâna înarmată a unor Miloşevici şi Karadzici nu s-a distins prin glorioase fapte de arme. Devenit, în 1991, comandantul al celui de-al 9 corp de armată al forţelor militare iugoslave, Mladici s-a văzut avansat general şi a primit varii misiuni de luptă în războiul serbo-croat, sarcini de care nu s-a achitat prea bine. A eşuat de pildă jalnic în tentativa izolării Dalmaţiei de restul teritoriului croat.

Or, în sistemele nedemocratice, autoritare şi mai cu seamă în cele totalitare, carierele nu depind de competenţă, ci de zel şi fanatism, de stridenţa afişării opţiunilor pro-regim şi de propensiunea spre o anume cruzime în tratamentul aplicat adversarilor puterii.

Ca atare, departe de a-i frâna ascensiunea, Mladici şi-a continuat marşul spre conducerea armatei iugoslave, devenind, în mai 1992, şef de stat major la Sarajevo, în clipa în care se contura secesiunea Bosniei.

Sunt notorii consecinţele funeste ale acestei propulsări a lui Mladici la vârful establishmentului militar sârbesc, în cadrul căruia a trecut la timona nou createi armate a Republicii Srbska, din Bosnia Herţegovina,.

După antreul celor 4 ani ai asedierii, înfometării şi însângerării multinaţionalei capitale bosniace, Sarajevo, ai cărui locuitori civili au fost transformaţi în ţintele lunetiştilor săi, Mladici a trecut la felul principal al banchetului oferit ultranaţionaliştilor sârbi: cucerirea Srebrenicei, în ciuda căştilor albastre olandeze care ar fi trebuit să garanteze securitatea oraşului.

Desertul monstruos al festinului ultranaţionalist nu s-a lăsat aşteptat, materializându-se în iulie 1995 în masacrarea şi înmormântarea la repezeală, în gropi comune, a celor aproximativ 8.000 de musulmani neînarmaţi încăpuţi pe mâna lui Mladici.

Ferocitatea acestei crime în masă a şocat chiar şi segmentele cele mai dezabuzate ale unei Europe ce se arătase incapabilă să stăvilească oroarea iugoslavă. Oroare la care puseseră umărul, ce-i drept, nu numai sârbii, ci, în aproape egală măsură, şi croaţii şi musulmanii din Bosnia şi de aiurea.

Trecuse însă timpul genocidului balcanic. Fie şi tardivă, intervenţia americană de la mijlocul anilor 90 a sfârşit prin a pune capăt atrocităţilor şi a determina taberele beligerante să caute pacea la Dayton.

Net mai rapidă decât aplanarea conflictului s-a dovedit viteza cu care a început să apună steaua lui Mladici după măcelul de la Srebrenica. Demis chiar de către Karadzici din fruntea armatei, Mladici s-a văzut inculpat, în 1996, pentru genocid şi crime de război, de procurorii Tribunalului Internaţional pentru fosta Iugoslavie.

Fugitiv de-atunci, Mladici a profitat de popularitatea sa în rândul armatei, naţionaliştilor sârbi şi al foştilor săi camarazi din serviciile secrete pentru a se ascunde eficient. Şi-a încasat cel puţin până în noiembrie 2005 substanţiala pensie de general. Iar refuzul, respectiv incapacitatea autorităţilor sârbe de a-l extrăda, a blocat progresul negocierilor de aderare a Serbiei la UE.

În mod vădit, transferarea lui Mladici la Haga deschide larg poarta integrării Serbiei în structurile euro-atlantice şi transformării Blacanilor de vest într-o zonă autentic europeană.

Deşi autorităţile sârbe afirmă că arestarea lui Mladici n-are nimic de-a face cu summitul ţărilor din centrul şi sud-estul Europei, vârf boicotat de Belgrad şi de aliaţii Serbiei, între care şi România, momentul reţinerii generalului e suspect.

Pare clar că o parte din aparatul sârbesc a ştiut unde se afla Mladici, aşa cum parte din serviciile secrete pakistaneze trebuie să fi fost la curent cu adresa de lângă Islamabad la care a domiciliat Osama Bin Laden.

Cel dintâi şi-a găsit locul de veci în mare. Ultimul nu va muri înecat în Dunăre. Îl aşteaptă gratiile şi procesul din Olanda. Dar finalurile celor două cariere şi destine transmite un mesaj similar. Lumea nu mai are răbdare cu extremiştii care trec la fapte. Iar antiamericanismul, epurările etnice şi crima în masă nu sunt un model de viitor.

Autor: Petre Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu