"Moartea albă", un război care macină pe tăcute Europa

Traseul extractului din frunze de coca dinspre America Latina, via Africa, înspre Europa devine din ce în ce mai sofisticat. La fel şi ascunzătorile, la fel şi căile de transport. Statele, în demersuri individuale, sunt neputincioase în faţa reţelelor transnaţionale.

De la acest adevăr au plecat reprezentanţii celor opt ţări puternic industrializate şi colegii lor din alte 14 naţiuni de pe cele trei continente afectate, atunci când au propus o nouă strategie comună de luptă împotriva "morţii albe".

Planul porneşte de la o colaborare a serviciilor secrete şi se termină cu instituirea unor fonduri administrate de Naţiunile Unite şi alimentate din averile confiscate de la cartelurile drogurilor.

În Europa de Vest, cocaina este, după canabis şi marijuana, cel mai răspândit drog. Ca în orice branşă economică, şi în comerţul cu narcotice funcţionează principiul cererii şi ofertei.

În Estul continentului, unde alcoolul fusese drogul preferat şi se găsea la liber, stupefiantul cel mai căutat a devenit heroina, financiar mult mai accesibilă decât cocaina. Creşterea nivelului de trai din fostele state comuniste a deschis, însă, noi porţi traficanţilor.

În ansamblul ei, piaţa europeană este cea de-a doua din lume, după Statele Unite. În 2010, în Europa s-a consumat cocaină în valoare de 34 de miliarde de dolari, cu trei miliarde sub cifrele "concurenţei" nord-americane.

Anglia şi Spania, urmate de Italia, Germania şi Franţa, sunt principalele destinaţii ale narcoticelor aduse din Anzi. Anual, din cauza cocainei îşi pierd viaţa aproximativ 1000 de europeni.

Gregor Burkhart, de la organismul pan-european de monitorizare a dependenţei de droguri (OEDT), deplânge ca superficiale strategiile actuale de combatere a consumului. Campaniile de avertizare din şcoli sau din presă nu sunt suficiente şi, pe alocuri, dau rezultate diametral opuse celor bine-intenţionate, apreciază Burkhart.

În completarea acestora ar fi utile reglementări cu privire la orice substanţe ce generează dependenţă, inclusiv pentru alcool şi tabac. Importante sunt şi instituţii care să opereze terapii ambulatorii şi să nu se limiteze doar la fiefurile clasice ale consumatorilor vizibili, ci să ajungă inclusiv la aşa numiţii "consumatori de weekend".

Desigur, pentru ca acest tip de servicii de asistenţă să funcţioneze este nevoie de o societate bine aşezată. Or, deocamdată, nici măcar într-o ţară puternic dezvoltată cum este Germania nu se poate spune că asemenea demersuri au o acoperire teritorială relevantă, admite Tim Pfeiffer-Gershcel, de la reprezentanţa locală a OEDT.

În 1998, Adunarea Generală ONU se angaja ca, într-un deceniu, să limiteze drastic - dacă nu cumva să elimine - consumul şi traficul cu droguri în decurs de un deceniu. E clar că în 2008, la ceasul bilanţului, singura opţiune a fost prelungirea termenului - cu încă un deceniu.

Autor: Rosa Munoz / cş
Redactor: Ovidiu Suciu