Modelul turcesc, nepotrivit pentru lumea arabă

În Tunisia a fost alungat de la putere un despot. În Egipt se clatină o dictatură. Dictatorul încearcă însă totul pentru a-şi salva regimul şi pentru a se menţine la putere. În alte ţări arabe potentaţii tremură de frica ridicării maselor împotriva lor.

Unii încearcă să calmeze spiritele promiţând reforme. Guvernanţii din ţările occidentale, care până mai ieri dădeau mâna cu despoţi şi dictatori şi care au făcut profitabile afaceri cu aceştia, declară acum că prietenii de odinioară ar fi nişte "paria" ai politicii internaţionale.

În căutarea căilor de instaurare a unor regimuri cât mai pe placul occidentului, în ţările în care vechii guvernanţi au fost alungaţi sau ameninţă să fie alungaţi de la putere, se vorbeşte adesea despre "modelul turcesc". Ţara membră NATO, în care, în pofida tuturor criticilor, secularismul reuşeşte să coexiste cu tradiţiile islamice, este recomandată ca model de urmat ţărilor arabe. Această viziune nu are însă nimic comun cu realitatea.

Republica Turcia există în limitele graniţelor de azi de aproape 88 de ani. În acest interval, ţara a trecut prin multe: lovituri de stat ale armatei, trecerea de la un partid unic la pluralism democratic, tensiuni interne ajunse la un pas de război civil şi lupte extreme între putere şi opoziţie. La capătul tuturor probelor de foc, biruitoare a ieşit democraţia, fiindcă populaţia şi-a asumat-o.

Pentru despoţii arabi, Turcia a fost un ghimpe în coastă încă de la crearea republicii lui Kemal Atatürk, câtă vreme această ţară a fost ab iniţio pro-occidentală. Toate reformele iniţiate de Ankara, fie că a fost vorba de scrierea latină sau de dreptul de vot pentru femei, demonstrează acest lucru. Şi acum, tocmai o ţară considerată de arabi "decadentă" să devină un model demn de urmat? Niciodată.

Lumea arabă se întinde din Maroc, în vest, până în Irak, în est şi până în Yemen, în sud. Societăţile, oamenii, mentalităţile şi temperamentele sunt foarte eterogene. Tradiţiile sunt în aceste ţări foarte adânc înrădăcinate şi se află în contrast cu tradiţia turcilor, a căror obârşie se află în Mongolia şi vestul Chinei de azi.

Imperiul otoman s-a aflat pe vremuri în centrul lumii islamice, sultanul de la Istanbul era totodată califul, urmaşul la tron al profetului Mohamed. Republica Turcia a apărut pe ruinele acestui imperiu. Atatürk a reusit ceva ce nimeni nu a crezut cu putinţă - să creeze baza seculară pentru atât de elogiata convieţuire a tradiţiei islamice cu democraţia şi să introducă legi după model occidental.

Dacă cineva crede că lumea arabă şi mai ales despoţii arabi ar fi tentaţi să adopte acest model, devine evident că este rupt de realitate. Arabii vor trebui ei înşişi să-şi stabilescă sistemele proprii, în consonanţă cu particularităţile locale.

Turcia este ceva unic în regiune, în ciuda criticilor vizând democraţia, drepturile omului sau situaţia economică ce i se tot aduc. Statul kemalist nu poate fi model de urmat pentru lumea arabă.

Autor: Baha Güngor, ia
Redactor: Ovidiu Suciu