1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Modul spaţial chinez cu tehnologie germană la bord

7 noiembrie 2011

Germania şi China au devenit parteneri pentru prima oară în istoria zborurilor spaţiale. Nava chineză "Shenzhou 8" a fost lansată cu echipament de testare german la bord.

https://p.dw.com/p/134zk
Shenzhou-8Imagine: AP

Printre altele, după revenirea modulului la bază, echipa de cercetători germano-chineză va avea ocazia să analizeze comportamentul celulelor maligne şi al celulelor sistemului imunitar în condiţii de imponderabilitate. Dar importanţa echipamentului Simbox depăşeşte graniţele cercetării, susţine Gerd Gruppe - reprezentant al Centrului german pentru zboruri spaţiale (DLR).

"Este începutul unei noi ere deoarece cooperarea germano-chineză este o premieră din două puncte de vedere: în primul rând, este întâia dată când germanii trimit în spaţiu echipament de testare cu o navă chineză. În al doilea rând, Germania este primul partener străin din istoria misiunilor Shenzhou", a declarat el.

Iniţiativa acestei experienţe comune îi aparţine părţii chineze, iar reprezentanţii DLR o compară cu evenimentul petrecut în 1992, când Klaus-Dietrich Flade a devenit primul astronaut vest-german care s-a deplasat spre baza MIR într-o navă rusească.

China Shenzhou 8 Andockmanöver Flash-Galerie
Imagine: Xinhua/dapd

Avantaje de ambele părţi

Din cauza costurilor extrem de ridicate, cooperarea internaţională în domeniul zborurilor spaţiale a devenit aproape o necesitate. Prin participarea Chinei, Germania mai câştigă un partener pe lângă SUA şi Rusia.

La nivel mondial există numai trei naţiuni capabile, din punct de vedere tehnic, să exploreze spaţiul. În calitate de nou partener, China va contribui la înmulţirea oportunităţilor de a efectua zboruri şi va spori şansele oamenilor de ştiinţă germani de a descifra misterele Universului", susţine Peter Preu din partea centrului DLR.

Cooperarea la nivel internaţional îi conferă Chinei prestigiu. Existenţa unor parteneri străini demonstrează că celelalte ţări au încredere în industria de profil chineză. În vederea proiectului Simbox, chinezii şi germanii s-au pregătit împreună timp de trei ani. 

Cele două ţări colaborează în domeniul cercetării încă din anii ´80. În tot acest timp, Germania şi China au căpătat încredere reciprocă - susţine Gerd Gruppe. Oamenii de ştiinţă nu se confruntă cu problemele existente în sectorul economic privat, în care "furt tehnologic" este un termen des vehiculat.

China are ambiţii mari

Fireşte, componentele hi-tech pot fi copiate - afirmă Michael Lebert, profesor la Universitatea Erlangen-Nürnberg. "Dar la acest tip de experiment contează, în primul rând, experienţa şi capacitatea profesională a cercetătorilor. Iar aceste lucruri nu pot fi furate uşor", adaugă el.

Forschung
Imagine: Fotolia/Andrey Kiselev

"Shenzhou 8" va face ocolul planetei timp de şaptesprezece zile. Pentru partea chineză, misiunea are şi o altă însemnătate: modulul va efectua şi un rând de teste necesare construirii unei baze spaţiale chineze, ce se doreşte a fi inaugurată până în 2020.

"Tiangong" ("Palatul cerului") este însă numai o mică parte din ambiţiosul program spaţial al Chinei. Printre altele, Republica Populară şi-a propus să-şi creeze propriul sistem de navigare prin satelit, în următorii doi ani să definitiveze planurile unei misiuni pe Lună şi, până în 2020, să trimită astronauţi în spaţiu. Primul echipaj format din două sau trei persoane ar putea pleca în misiune în cursul anului viitor.

Autori: Thomas Latschan, Claudia Ştefan
Redactor: Rodica Binder