Momentul adevărului

Primul ministru, Răzvan Mihai Ungureanu, a avut miercuri dimineaţa o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu în legătură cu semnarea la Bruxelles a Tratatului de guvernanţă fiscală şi cu perspectiva ratificării lui în cele două camere ale Parlamentului. Nevoia de a relansa dialogul cu Opoziţia pare de aceea stringentă.

Deputatul Mircea Toader a dezvăluit intenţia primului ministru de a cere Opoziţiei un armistiţiu, dar circumstanţele par tot mai puţin favorabile. Modul în care PDL şi cu deosebire preşedinta Camerei Deputaţilor au tratat subiectul boicotului parlamentar a agravat situaţia.

Partidul de guvernământ a răspândit prin cartierele bucureştene o mulţime de afişe, prin care opoziţia era acuzată că profită imoral de indemnizaţia parlamentară. Subiectul este uşor de manipulat în toate sensurile, mai ales într-o societate în care parlamentarismul rămâne totuşi ceva nou şi neasimilat pe deplin. De aceea este bine să subliniem că parlamentul nu este o fabrică şi nici o instituţie birocratică, în care „angajaţii” săi ar depune o activitate măsurabilă şi bine reglementată.

Boicotul este o formă legitimă de activitate parlamentară, căci Parlamentul este un spaţiu al vieţii politice prin excelenţă, o arenă de luptă, şi nu un institut care scrie legi. Este spaţiul prin excelenţă al înfruntării, acolo unde o comunitate politică îşi defineşte opiniile şi le tranşează după regului prestabilite. În fapt, legile pe care le discută şi adoptă parlamentul nici nu sunt, cu rare excepţii, scrise de membrii Parlamentului, ci de cu totul alte persoane legate în primul rând de Executiv.

Parlamentarii nu sunt funcţionari publici care pot fi traşi la răspundere pentru absenţe, ci reprezentanţi ai societăţii care dau expresie unor poziţii politice. Din nefericire, reprezentanţii majorităţii dau curs unei interpretări care devalorizează activitatea parlamentului în întregul său şi care cu siguranţă mai devreme sau mai târziu se va întoarce împotriva lor.

Faptul că parlamentarii înşişi (în speţă membrii majorităţii) consolidează percepţia publică şi aşa destul de răspândită, potrivit căreia, membrii corpului legislativ sunt nişte amploaiaţi de lux, este regretabil şi nu poate avea decât consecinţe rele pentru democraţia românească. Este neîndoielnic că, de-a lungul timpului, pensiile de lux, călătoriile abuzive „în interes de serviciu”, cheltuielile forfetare discreţionare, traficul de influenţă au săpat adânc la temelia prestigiului parlamentar, dar tocmai de aceea ar trebui iniţiat un proces invers de recuperare a prestigiului pierdut şi nu de agravare a decăderii.

În orice caz, ambianţa dintre majoritate şi opoziţie s-a degradat şi mai mult, ceea ce face ca misiunea primului ministru să fie foarte dificilă.

E de remarcat însă ceva nou. Nu preşedintele va face de astă dată invitaţia, ci primul ministru, ceea ce înseamnă că Răzvan Mihai Ungureanu încearcă, prin contrast cu predecesorul său, să asume un rol politic mai important. El a promis la învestire un alt mod de guvernare şi s-a angajat să dialogheze cu Opoziţia. Este cu siguranţă momentul să o facă, căci până acum liderii PDL au continuat hărţuiala retorică, alterând şi mai mult condiţiile dialogului.

Este momentul în care se va vedea dacă noul premier are sau nu acoperire politică, dacă poate negocia ceva în numele majorităţii, căci un nou stil de guvernare şi altă raportare la opoziţie pretind ca majoritatea să facă anumite concesii şi să recunoască greşelile din trecut.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Ovidiu Suciu