Morală sau economie?

Între goana după profit şi răspunderea faţă de semeni scandalul Nokia a demonstrat cel mai recent că distanţa este ca de la cer la pămînt.

Defectuoasa distribuire a fondurilor UNICEF de către secţiunea germană, în folosul administraţiei şi în detrimentul beneficiarilor, scandalul, încă în plină desfăşurare al evaziunilor fiscale – sunt piese grele la dosarul divorţului între morală şi economie, înţelegînd prin aceasta din urmă, cu un termen la modă, „elita economică”.

La ora actuală relaţia dintre cei doi poli pare a fi asemănătoare binomului de tipul „b-a” cu alte cuvinte „economie fără morală”. Dacă situaţia ar fi alta, nici talk-show-urile televizate, nici discursurile politicienilor, nici intervenţiile unor specialişti şi nici comentariile apărute în paginile unor ziare nu ar gravita obsesiv, aşa cum se întîmplă în ultima vreme, în jurul perturbatei relaţii.

După o încinsă dezbatere cu public, televizată, între experţi în economie, oameni de afaceri, întreprinzători, politicieni şi jurnalişti, concluzia care s-a impus a fost că nu legile mult mai severe, nu reformarea sistemului de impozitare, nu controlul „orwellian” al celor mai infime tranzacţii financiare, nu penalizarea şi mai severă a evazioniştilor fiscali şi nici măcar vigilenţa clasei politice mai pot curma răul din rădăcină - ci doar …morala.

Pe cît de indiscutabilă este în plan teoretic eficienţa remediului pe atît de utopică pare în lumina ultimelor întîmplări disponibilitatea reală a celor vizaţi de a recurge la acest panaceu.

Totuşi, citesc în DIE WELT un articol de fond al cărui titlu postulează caracterul fundamental, primordial, decisiv al moralei. Chemată să o reinstituie este mai degrabă educaţia religioasă decît discursul interminabil, în cele mai neaşteptate variaţiuni, despre prăpastia care se cască tot mai adînc între diversele straturi ale societăţii.

Ca argument al reaşezării moralei la baza tuturor faptelor şi spuselor noastre este citat un fragment din scrierea lui Adam Smith, publicată în 1759 „Teoria sentimentelor etice”. Întemeietorul ştiinţelor economice moderne credea că oricît de egoist ar fi individul uman, ţine de natura lui să-i pese şi de soarta celorlalţi. Mai mult decît atît: el are nevoie de fericirea celorlalţi chiar şi atunci cînd singurul profit pe care-l poate trage de pe urma ei este de a o putea…observa.

Şi ce poate face religia? Ea reimplantează în conştiinţa individului legile moralei începînd cu decalogul. Institutul de Cercetări Economice Aplicate cu sediul la Tübingen a demonstrat recent că indivizii cu convingeri religioase solide sunt mai puţin tentaţi să comită evaziuni fiscale decît agnosticii. Chiar dacă de aici încolo problema virează într-o altă direcţie, a reflecta asupra ei rămîne, cel puţin moralmente, un act profitabil.