1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Motassadeq condamnat

Heinz Dylong / Catrinel Gelles16 noiembrie 2006

Tribunalul din Hamburg va da o nouă sentinţă în cazul atentatelor din 11 septembrie 2001.

https://p.dw.com/p/B1IB
Imagine: AP

Curtea federală de justiţie l-a condamnat astăzi pe marocanul Munir el Motassadeq pentru complicitate la crimă în atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA şi apartenenţă la o grupare teroristă. Tribunalul din Hamburg ,unde a fost judecat prima dată Motassadeq urmează să stabiliească acum sentinţa. De peste cinci ani justiţia germană se ocupă de atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA. Astăzi

Curtea federală de Justiţie de la Karlsruhe a decis pentru a doua oară în urma recursului înnaintat, recondamnarea lui Motassadeq. Acesta a mai fost condamnat de două ori. Odată în 2003 la 15 ani de închisoare, fiind acuzat de complicitate la omor şi apartenenţă la o grupare teroristă. Si a doua oară în august 2005 la şapte ani închisoare doar pentru apartenenţa la o grupare teroristă. Ambele sentinţe au fost apoi suspendate. Apărătorul lui Motassadek, dar şi Procuratura federală au cerut revizuirea ei.

Apărătorul a pretins o sentinţă mai blîndă iar procuratura federală una mai dură. Astăzi Tribunalul federal de la Karlsruhe a decis repunerea pe rol pentru a treia oară a procesului intentat lui Motassadek. Tribunalul din Hamburg l-a condamnat în al doilea proces doar pentru apartenenţa la o grupare teroristă cu argumentul că Motasadek a avut grijă de structura organizatorică din Hamburg care s-a format în jurul atentatorului sinucigaş din 11 septembrie 2001, Mohamed Atta şi în lipsa acestuia. El este cel care a ascuns faţă de familie şi prieteni locurile conspirative ale tovarăşilor de convingeri din Afganistan şi de la şcolile de pilotaj din SUA. El a ştiut că gruparea lui Atta plănuieşte atentate sinucigaşe cu ajutorul avioanelor de pasageri. Motassadeq nu a cunoscut însă în prealabil detaliile legate de atentatele din 11 septembrie 2001.

Potrivit acestei interpretări, Motassadeq nu a ştiut că avioanele vor intra în clădiri ca Turnurile gemene sau în Pentagon, provocînd moartea a mii de oameni. Procurorul de la Tribunalul din Hamburg a considerat că acuzaţia de complicitate la omor nu îi poate fi adusă. Preşedintele procurorilor Tribunalului constituţional de la Karlsruhe, Klaus Tolksdorf consideră însă că acest mod de interpretare este greşit. Motasadeq a ştiut că cel puţin pasagerii şi echipajul celor patru avioane răpite de atentatorii sinucigaşi, deci sute de oameni îşi vor pierde viaţa, a precizat Tolksdorf. De aceea el poate fi acuzat şi de complicitate la omor.