Mult zgomt pentru mai nimic

Aceasta a fost tema dezbătută la summitul UE de la Bruxelles, încheiat vineri, 29 octombrie. Înaintea întrunirii, cancelarul german şi preşedintele Franţei s-au întâlnit pentru a-şi coordona planurile.

Compromisul rezultat schimba poziţia iniţială a Angelei Merkel privind sancţionarea automată a statelor cu deficit bugetar major, în vreme ce Nicolas Sarkozy susţinea schimbarea tratatelor comunitare, pentru a spori presiunea asupra statelor indisciplinate. Întâlnirea prealabilă a celor doi a fost criticată la Bruxelles de ceilalţi membri comunitari şi de reprezentanţii Comisiei Europene. Prin urmare, dezbaterile privind stabilitatea monedei europene nu au adus rezultatele sperate.

Cancelarul Angela Merkel a propus soluţia corectă dar, la finalul summitului, nu a reuşit să convingă. Rămâne speranţa ca întrunirea la vârf din decembrie să aducă rezultatele dorite.

Motivul eşecului se regăseşte, nu în ultimul rând, în întrunirea separată cu preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Prin aşa numitul "Deal de la Deauville", Merkel a reuşit să îi supere pe aproape toţi liderii comunitari. Susţinătorii sancţionării automate a celor care încalcă prevederile referitoare la deficitul bugetar au constatat cu consternare că şefa guvernului de la Berlin a renunţat la planurile iniţiale. Poziţia remarcată şi de membrii Comisiei, care, până la întrunirea de la Deauville, puteau conta pe ajutorul necondiţionat al Germaniei la acest capitol. Se pare că şi preşedintele Consiliului, van Rompuy, s-a simţit lezat. El fusese însărcinat de şefii de stat şi de guverne cu elaborarea reformelor necesare şi, înainte de a-şi prezenta rezultatele, cei doi lideri au anunţat că decizia lor este clară.

Berlinul a cedat, Parisul a câştigat

Merkel a primit din partea lui Sarkozy asigurări ferme de susţinere a modificărilor tratatelor comunitare cerute de Berlin. Rar s-a întâmplat, însă, până acum, ca o decizie să întâmpine atâta rezistenţă din partea participanţilor la summit, mai ales în chestiunea raportului de vot. Altfel spus, Merkel a cedat cel mai important mijloc de stabilizare a monedei euro, fără a primi nimic în schimb, cel puţin până acum.

Nu Franţa va decide dacă schimbările din tratatele comunitare, fie ele şi minore, vor fi finalizate. Iar ideea privind schimbarea sistemului de vot, susţinută de Merkel, nu mai are nici o şansă. Ea vrea acum să menţină punctul pe ordinea de zi, fără a mai depăşi această fază.

Altfel se prezintă mecanismul permanent de salvare a statelor aflate în faliment. Implicarea unor creditori privaţi se bucură de apreciere generală. În zona Euro, teama faţă de un nou faliment este îndeajuns de puternică pentru a impune schimbările necesare în prevederile Tratatelor de la Lisabona.

Ironic este că, dacă Merkel ar fi insistat până la final pe ideea sancţiunilor automate şi ar fi căutat aliaţi, neînţelegerile pe marginea schimbării prevederilor din tratate ar fi fost uşor de evitat. Cu cât instrumentele de disciplinare sunt mai dure, înaintea unei crize, cu atât este mai improbabil ca mecanismul de criză să fie aplicat atunci când e necesar.

Autori: Christoph Hasselbach / Alina Kühnel
Redactor: Robert Schwartz